O capcană pentru Moldova

PSD a făcut nenumărate trăsnăi economice într-un singur an. Păţiţi fiind, când anunţă noi măsuri trebuie să avem în vedere potenţialul lor negativ. Prin urmare, când vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării (după unii şi o piesă importantă în afacerile Tel Drum), anunţă că Guvernul a decis ca toate programele guvernamentale sau derulate de ministere să fie multianuale, cu bugete construite pe mai mulţi ani, nu te poţi gândi decât la intenţiile ascunse ale unui baron din sud. Informaţia trebuie legată şi de ceea ce ne vesteşte prim-ministrul Viorica Dăncilă, că Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) trebuie să continue, fiindcă s-a dovedit „un succes”. După analiza făcută de experţii de la EFOR, PNDL nu a fost decât o formă discreţionară, pur partinică şi de foarte multe ori clientelară prin care Liviu Dragnea şi-a consolidat puterea alocând resursele financiare ale statului.

În teorie, alocarea multianuală a resurselor ţine de raţionalitatea şi eficienţa economică. Este ceea ce solicită economiştii laolaltă cu firmele şi o demonstrează modelele europene de bună guvernanţă. Numai că derularea PNDL (19 miliarde de lei) a arătat forme complet netransparente de alocare şi sume greu de urmărit, proiecte finanţate fără criterii de eficienţă, oportunitate, cost etc. A fost un joc de negociere între Dragnea şi baroni. Atât timp cât nu există transparenţă, iar alocările de fonduri nu se fac după nevoi şi reguli clare, ci după voia partidului, totul e în funcţie de cine deţine puterea. Ceea ce se obţine, dacă banii nu sunt furaţi prin firme paravan, este cel mult o dezvoltare haotică a judeţelor. Acestui sistem discreţionar şi netransparent i se pregăteşte acum o formă şi mai „evoluată”.

De ce doreşte PSD bugete multianuale? În primul rând, cel mai probabil baronii vizează securizarea pe mai mulţi ani, în cazul în care partidul va ajunge în opoziţie; în al doilea rând, sistemul urmăreşte să preîntâmpine frământări în partid. Ministerul Dezvoltării a fost miza luptelor între Dragnea şi pretendenţii Grindeanu şi Tudose. Accesul la sumele de acolo asigura automat puterea în PSD. Şi pentru baroni e un stres să „negocieze” în fiecare an scurgerea netrasparentă a banilor, să „umble în permanenţă pe la uşile miniştrilor”, cum spune Oprişan. Şi furtul are nevoie de „siguranţă” şi „predictibilitate”. Bugetele multianuale securizează de fapt puterea în PSD. Un statu-quo cimentat pe bani publici.

Din perspectiva decalajelor dintre regiuni e greu de spus cât anume sunt ele influenţate de alocările prin PNDL. Gândite de multe ori ca modalităţi de drenare a banilor publici, impactul proiectelor asupra dezvoltării locale tinde de foarte multe ori spre zero. Moldova nu va recupera diferenţa faţă de Vest prin alocările PNDL, totuşi, cel puţin statistic, ne interesează unde se plasează în totalul alocărilor Vasluiul faţă de Teleorman ori Iaşul faţă de Dolj. Unde se va situa Moldova într-un talmeş-balmeş bugetar multianual, netransparent, fără reguli clare, fără prioritizare, fără coduri unice ale proiectelor pentru a putea fi urmărite an de an?

Problema e că la o bugetare multianuală trebuie să ai capacitate de negociere la început, degeaba te baţi la spartul târgului. Experienţa a arătat, nu mai e nevoie să o amintim, că în prioritizarea marilor investiţii de stat, regiunea Moldovei a fost ocolită. Când Moldova a cerut autostrăzi, Bucureştiul a remarcat că nu mai sunt bani. Aranjamentele financiare fuseseră deja făcute pe mai mulţi ani, deci mutianual, pentru Ardeal şi Muntenia, iar moldovenii trebuie să se mulţumească în materie de autostrăzi „cu un grup de reflecţie”. De ce? Fiindcă moldovenii nu au fost la masa la care s-au făcut jocurile şi s-au luat deciziile. Acest fapt tinde să fie o politică de stat, o regulă nescrisă şi implacabilă. Gândiţi-vă, de exemplu, ce înseamnă o bugetare mutianuală în asemenea condiţii. Când Moldovei i se alocă 2,4% din bugetul pentru infrastructura de transport pe anul 2018, va însemna că vom avea acelaşi buget pe vreo cinci ani de acum încolo? E o întrebare. Sau că, după ce trec cinci ani, va avea Moldova în sfârşit banii pentru infrastructură primiţi acum de judeţele din sud, adică de zece ori mai mult?

Realitatea ultimelor decenii arată că Moldova nu are putere de negociere politică. Baroneii locali sunt nişte pupincurişti (scuzaţi-mi argoul, dar apare şi în DEX), incapabili să priceapă că între interesele Bucureştiului şi cele regionale, moldoveneşti, există un conflict pe faţă (cel puţin în ceea ce priveşte proiectele mari de investiţii), iar cartelul baronilor din sud tratează nevoile cetăţenilor din Dorohoi cu aceeaşi consideraţie pe care o manifestă faţă de minoritatea susu din Guineea. În condiţiile amintite, bugetele multianuale pot însemna o intensificare a politicilor discriminatorii faţă de Moldova cu consecinţe socio-economice dintre cele mai nefaste.