Patimile Moldovei după Scroviştea

Societatea civilă din Moldova (ONG-urile „Împreună pentru A8“ şi „Moldova vrea autostradă“) s-a căznit în ultimii doi ani să desfacă lacătul pus peste proiectele autostrăzilor din regiune. Marşuri motorizate şi lanţuri umane pentru sensibilizarea opiniei publice şi Guvernului, întâlniri cu parlamentari şi comisari europeni la Bruxelles, discuţii cu şefii CNAIR şi ministrul Transporturilor, parlamentari, consilieri, oameni de afaceri, ONG-işti. Lăsăm la o parte implicarea politicienilor (precum Maricel Popa, Varujan Vosganian, dar şi Dacian Cioloş – ce ne invita, acum vreo doi ani, să facem un „grup de reflecţie“) care au „redescoperit“ subiectul şi fac o galerie ipocrită ca să nu iasă complet din decor. Agenda publică din Iaşi, cel puţin, dar şi din alte oraşe importante, s-a setat pe subiectul autostrăzii la fel cum a fost, la un moment dat, aderarea la UE sau intrarea în NATO. Este singura variantă raţională de a scoate din subdezvoltare cea mai săracă regiune a României (2,6% din totalul investiţiilor străine), de a o lega serios de economia şi capitalurile europene.

În pofida tuturor eforturilor şi evidenţelor, promisiunilor şi declaraţiilor, detaliile proiectelor şi modul în care se iau deciziile au rămas în categoria secretelor de stat. Iniţial au fost doar întrebări generale: care sunt motivele blocării discuţiilor despre proiectele de infrastructură din Moldova? De ce Bucureştiul nu le vrea? Ce rol joacă desconsiderarea Moldovei de către grupul din Teleorman? Este efectul prostiei? Simplă incompetenţă? Toate la un loc? Care e raţiunea, planul, ideea?

Apoi, întrebările au devenit mai aplicate.

De ce au fost reziliate, după amânări inexplicabile, contractele pentru studiile de fezabilitate pe sectorul Târgu Mureş-Ditrău? De ce s-a dorit spargerea proiectului A8 – (sectorul Târgu Neamţ-Iaşi a fost scos de la CNAIR şi trecut la Comisia de Prognoză)? De ce se doreşte finanţarea segmentului Târgu-Neamţ Iaşi prin Parteneriat Public Privat? În fond, de ce statul român refuză nişte bani gratis oferiţi cu insistenţă de UE, preferând să se împrumute? De ce a ajuns comisarul european Corina Creţu, omul PSD, să intre în conflict cu Guvernul PSD, imputându-i că respinge nişte bani pe care UE îi oferă cu dedicaţie autostrăzii A8 pentru întocmirea studiilor de fezabilitate şi execuţie de la Târgu Mureş până la Ungheni?

Pentru a explica jocul de-a v-aţi ascunselea cu Moldova şi proiectul A8, g4media.ro, organizaţia media care dă ora exactă în presa românească, lansează o teorie cuprinzătoare şi amplu argumentată (https://www.g4media.ro/strategia-in-5-pasi-a-grupului-de-la-scrovistea-pentru-devalizarea-bugetului-de-stat-cum-vor-dragnea-si-valcov-sa-scape-de-cosmarul-controlului-ue.html). Scopul acestui hocus-pocus cu infrastructura Moldovei este crearea unui sistem netransparent care să ofere lui Liviu Dragnea şi apropiaţilor posibilitatea devalizării fondurilor publice, fără ca să poată fi supravegheaţi şi să rişte întâlnirea cu justiţia. Vă sună cunoscut? Aici e know-how de la Tel-Drum şi experienţa unui om care-şi îngroapă banii furaţi printre morţii din cimitire, Darius Vâlcov. Într-o asemenea ecuaţie de corupţie sunt prinse autostrăzile şi dezvoltarea Moldovei. Nu spargerea munţilor este problema, nu atât dificultăţile tehnice şi geologice, cu atât mai puţin bunăvoinţa UE, ci nemernicia acestor jupuitori care şi-ar condamna fără să clipească poporul la sclavie şi ar conduce ţara ca pe o satrapie. Mafia de la Bucureşti, aşa-numitul „Grup de Scroviştea“ încearcă să stoarcă bani din sărăcia moldovenilor, blocând vieţile şi şansele de prosperitate a milioane de oameni. Un asemenea conflict de interese (legitime) din partea locuitorilor unei regiuni – şi obiective (nelegitime) din partea unui grup de infractori de la centru ţine în sărăcie un sfert de ţară, unde PIB-ul pe cap de locuitor e undeva la un sfert din cel al Bucureştiului.

Singura posibilitate de a ieşi din blocajul centralismului mafiot ar fi scoaterea cu ajutorul Bruxellesului a marilor proiecte de dezvoltare regională din directa administrare a Bucureştiului. În fond, A8 nu trece pe acolo şi îi interesează pe bucureşteni mult mai puţin decât atacurile tigrului de platan. Ceea ce fac acum primarii oraşelor din vestul ţării (proiectul unei autostrăzi şi a unui tren de mare viteză care să lege Cluj-Napoca, Oradea, Arad şi Timişoara) e un exemplu şi o declaraţie de independenţă de sub tutela administraţiei centrale corupte şi ineficiente.

Pe termen lung, pe parcursul planificării şi construirii unei autostrăzi, la Bucureşti se vor face şi desface alianţe de guvernare, partidele se vor şantaja reciproc cu voturi şi afaceri, se vor perinda şi alte grupuri similare celui de la Scroviştea. Slab şi extrem de prost reprezentată politic, Moldova va fi considerată o carte de negociere, dar niciodată un actor propriu-zis într-o chestiune care o priveşte nemijlocit. Singurul sistem în care poate discuta în alţi termeni şi reechilibra interesele regionale cu cele centrale este o regionalizare profundă, dacă nu chiar o federalizare pe regiuni istorice. Delegând decizia politică în mâinile comunităţilor interesate şi beneficiare, fără jupâni din Teleorman sau Dâmboviţa care să le dijmuiască, execuţia proiectelor va fi accelerată. Altfel, groaza faţă de mafia din Bucureşti pune sub semnul întrebării funcţionalitatea acestui stat şi loialitatea cetăţenilor faţă de el.