Planuri pentru un nou sediu al CJ. Credeţi că judeţul are nevoie de o astfel de investiţie?

miercuri, 05 septembrie 2018, 01:50
2 MIN
 Planuri pentru un nou sediu al CJ. Credeţi că judeţul are nevoie de o astfel de investiţie?

Prin proiectele aprobate în şedinţa extraordinară de ieri, CJ îşi asigură banii necesari construirii unei clădiri în care să fie mutate direcţiile şi instituţiile subordinate.

Şedinţa extraordinară de ieri a CJ s-a ţinut la limită, 20 dintre cei 37 de consilieri fiind prezenţi după convocarea loc „din scurt”. Motivul a fost adoptarea a trei proiecte de hotărâre pentru accesarea de fonduri nerambursabile ce vizează două clădiri de patrimoniu: Casa „Nicolae Gane” şi fostul sediu al redacţiei revistei „Viaţa Românească” şi, ulterior, de la începutul anilor ’30, Chestura de Poliţie, de pe strada V. Alecsandri nr. 6.

În cazul casei fostului primar al Iaşului, a fost nevoie de o corecţie a sumelor necesare investiţiei, dat fiind că documentaţia era făcută înainte de scăderea TVA de la 20 la 19 la sută. Amintim că imobilul este în conservare din anul 2006, structura de rezistenţă fiind grav afectată. Pentru restaurarea şi reintroducerea monumentului istoric în circuitul turistic vor fi investite 1,3 milioane euro.

Celelalte două proiecte au drept scop, primul, continuarea investiţiilor începute la clădirea fostei Chesturi – care a fost deja consolidată şi mansardată – respectiv restaurată şi la interior, dotată inclusiv cu sisteme de climatizare, antiincendiu şi antiefracţie, iar al doilea corectează contribuţia CJ la proiect la 1,5 milioane de lei (de la 1,4 milioane) şi precizează că orice alte cheltuieli conexe care pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul Consiliului.

Finanţarea transformării clădirii în complex muzeal blochează destinaţia şi funcţionalitatea acesteia pentru următorii cinci ani, lucru care încurcă planurile CJ de a muta aici toate instituţiile subordonate. „Dorim să reluăm discuţia iniţiată acum zece ani de dl. Constantin Simirad pentru a reface o clădire nouă, modernă, a administraţiei unde să fie pe fiecare etaj câte o societate a CJ, parterul să fie pentru public şi toate societăţile să fie în acea clădire pentru ca oamenii să nu trebuiască să meargă dintr-o parte a oraşului în alta. În felul acesta, creşte mobilitatea şi scade birocraţia”, declara preşedintele CJ, Maricel Popa, zilele trecute. La şedinţa consilierilor judeţeni de săptămâna trecută, opoziţia a propus folosirea fondurilor proprii care, altfel, ar fi „intrat” în restaurarea şi reamenajarea clădirii de pe str. V. Alecsandri nr. 6 în amenajarea sau chiar construirea unei clădiri destinate administraţiei judeţului. Refuncţionalizarea viitorului complex muzeal costă 16,5 milioane de lei. CJ a investit deja jumătate din sumă, bani pe care ar putea să îi recupereze acum. Ieri, Maricel Popa afirma că noul imobil ar putea să aibă până la opt etaje. 

 

 

Comentarii