Pluguşorul Preşedintelui CJ Costel Alexe

duminică, 31 decembrie 2023, 09:40
1 MIN
 Pluguşorul Preşedintelui CJ Costel Alexe

Bună seara! Sunt Costel./Am şi bici şi clopoţel,/Însă nu mai am buhai,/Că mi l-a luat Mihai,/Să scoată un ban şi el,/Dar de la un alt nivel:/El din târg, eu din judeţ,/Amândoi, la mare preţ./În anul care-a trecut/Multă treabă am făcut/Şi, de la atâta treabă,/Am acum dosar cu Babă:/Cazul "Babă şi Alexe"/Plus altele, mai complexe,/Că am mai făcut prostii/La Spitalul de Copii:/Curat, reabilitat,/Numai bun de promovat,/Deşi, la "Sfânta Maria",/S-a dus radiologia,/Că acolo s-au băgat Consiliul şi Primăria!/Este iarnă şi e frig:/Mai bine să trag o tură,/Să fac jogging în natură,/Pe terenul din Cârlig,/Că de aia am dat bani/Pentru sport la Popricani!/La cât a primit persoana,/Sigur e cât Maracana!/Dragi colegi de prin judeţ,/Trageţi plugul, că îngheţ!/Hăăăi-hăi!

 

Asta-i seară de urat,/Că în rest am tot lucrat,/Am muncit, am renovat/Drumul care s-a surpat,/Termopane am montat,/Cu bojdeuca m-am pozat,/Însă n-am fost încântat:/Am tot aşteptat, sperând/Să văd mâţele crăpând/La sfoara cu motocei,/Tot jucându-se cu ei./N-am prins pupăza din tei,/N-am zărit capră cu iezi,/(Măcar unul, nu toţi trei),/Prea multe n-ai ce să vezi./E mai slab ca la Sculeni,/Unde-s capre, iezi şi reni,/Cocoşelul cu punguţa,/Ursul, vulpea şi maimuţa,/E Dănilă Prepeleac,/Avem bărci, avem şi lac/ Şi-n mijlocul peştilor,/Povestea poveştilor…/La câte avem în ţarc,/Deschidem un "Creangă Park"!/Anul vechi ca mâine trece:/Ură tu, măi Chiriece!/Hăăăi-hăi!

****Acesta este un pluguşor, aşadar trebuie privit ca atare. Personajul asociat nu a rostit versurile alăturate, deşi poate că ar fi fost cazul. În timpul scrierii pluguşorului nimeni nu a fost ucis, rănit, bătut sau îmbătat.

Comentarii