Prima condamnare pentru primarul care a dat zeci de hectare soţiei şi fiului

joi, 20 ianuarie 2022, 02:50
2 MIN
 Prima condamnare pentru primarul care a dat zeci de hectare soţiei şi fiului

Fostul primar al comunei Popricani a ajuns din nou în faţa judecătorilor. La Curtea de Apel s-a desfăşurat ieri primul termen al contestaţiei înaintate de Valeriu Pârlog împotriva sentinţei prin care Judecătoria l-a condamnat anul trecut la 1 an şi 10 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

 Apel au declarat şi procurorii, care au considerat sentinţa prea blândă. În apelul procurorilor sunt vizaţi şi fiul şi soţia lui Pârlog, care fuseseră achitaţi în primă instanţă de acuzaţiile de complicitate la conflict de interese. Pârlog a fost trimis în judecată în 2018, pentru fapte comise în perioada 2013-2015, pe când acesta era primar. Lui Pârlog i s-a reproşat că a încheiat trei contracte de arendare pentru terenuri aparţinând comunei, având suprafeţe cuprinse între 37 şi 70 ha, care au fost cedate firmei agricole conduse de soţia şi fiul său. În plus, terenurile făceau parte din rezerva aflată la dispoziţia comisiei locale de fond funciar, fiind destinate acoperirii cererilor de retrocedare depuse de foştii proprietari. Conflictul de interese se pedepseşte cu închisoarea pe un termen cuprins între 1 şi 5 ani, ca şi cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică. În cursul urmăririi penale, Valeriu Pârlog a declarat că terenurile erau libere, neexistând la nivelul comunei cereri de retrocedare nesoluţionate. De asemenea, el nu ar fi cunoscut la acea dată prevederile legale referitoare la conflictul de interese. În instanţă, cei trei nu au recunoscut comiterea faptelor şi au uzat de dreptul de a nu face declaraţii.

Magistraţii Judecătoriei au apreciat că faptele comise de Elena şi Paul Valentin Pârlog nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, dispunând achitarea. În cazul lui Valeriu Pârlog, judecătorii au constatat că bugetul comunei nu a fost prejudiciat, primăria încasând redevenţă pentru terenul arendat. Ca urmare, el a primit o condamnare uşoară, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. La termenul de ieri al apelului, judecătorii au dispus amânarea, în urma unei cereri motivate medical depuse de apărătorul fostului primar.

Comentarii