Razie cu 13 permise reţinute în Iaşi: 9 pentru neacordare de prioritate pietonilor

joi, 31 martie 2022, 21:50
1 MIN
 Razie cu 13 permise reţinute în Iaşi: 9 pentru neacordare de prioritate pietonilor

Zeci de şoferi care au “uitat” să ofere prioritate pietonilor au rămas fără permisul de conducere în urma unei razii a poliţiei de la Biroul Rutier Iaşi.

“La data de 28 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au acţionat, pe raza de competenţă, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.485 de lei, dintre care 9 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor, iar restul pentru alte abateri. De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare şi au fost reţinute 13 permise de conducere. Spre exemplu, un bărbat de 43 de ani a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile, deoarece în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gării, din municipiul Iaşi, nu a oprit şi nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii