Rezultat bun, joc cu probleme

marți, 19 martie 2019, 02:43
4 MIN
 Rezultat bun, joc cu probleme

 

Politehnica a ieşit din criză după succesul obţinut la Călăraşi, în care a întors rezultatul în ultimele zece minute. În ciuda unei determinări bune, calitatea jocului rămâne în suferinţă

Drumul de la extaz la agonie este foarte scurt în fotbal. O nouă dovadă a fost scrisă sâmbătă, la partida Dunărea Călăraşi – Politehnica Iaşi. Mai întâi, pe ruta amintită s-a înscris portarul oaspeţilor, Miño. După ce a avut patru intervenţii foarte bune, spaniolul a primit un gol stupid, direct din corner, în minutul 69. Din fericire pentru moldoveni, Poli a făcut drumul retur în bloc, ca echipă, în ultimele zece minute ale meciului. După ce nu a avut nicio ocazie şi niciun şut pe poartă până în minutul 80, Poli a reuşit să cadreze de două ori în şapte minute, ambele încercări au atins ţinta şi au adus un succes nesperat, cu 2-1.

Un succes care poate fi considerat inechitabil după aspectul partidei. Pe lângă faptul că a avut multe ocazii clare (patru faţă de niciuna a adversarului), Dunărea a câştigat şi la alte cifre statistice: 10-9 la şuturi, 5-2 la încercări cadrate, 7-4 la cornere. Punctele au plecat însă spre Moldova! În afara şansei, care a avut un rol important, Iaşul a câştigat şi pentru că a avut un plus important la capitolul atitudine. Mult mai determinaţi faţă de ultimele meciuri, fotbaliştii de la Poli au meritul de a nu fi dezarmat şi de a fi luptat până la capăt. Moldovenii au speculat astfel plusul de valoare şi de omogenitate precum şi diferenţa uriaşă de tradiţie faţă de o echipă ajunsă pentru prima dată în Liga I, care conţine mulţi jucători modeşti, mulţi dintre cei din care a rămas doar numele.

Un rol important în economia partidei au avut şi schimbările. Dacă antrenorul oaspeţilor, Flavius Stoican, a acţionat logic şi a făcut rocadele aşteptate, una dintre acestea, Teixeira – Nascimento, aducând plusul de luciditate de pe final, tehnicianul gazdelor, Dan Alexa, a uluit pe toată lumea cu două dintre schimbările făcute. După ce şi-a rupt mijlocul prin introducerea greoiului Henderson în locul lui Honciu, Alexa l-a scos pe final şi pe autorul golului, Iancu, cel mai periculos om de atac. De acest lucru a profitat din plin Poli, care, deşi nu a făcut un meci grozav s-a impus.Chiar dacă înn defensivă au fost multe erori importante, atacul a patinat 80 de minute, jocul de ansamblu a scârţâit, unii jucători au confirmat din nou că primesc credit exagerat, etc.

Succesul trebuie să aducă linişte, nu şi euforie în Copou. Zilele care urmează ar trebui să fie folosite la maximum pentru a creşte calitatea exprimării echipei. Acest aspect va fi cu siguranţă important în lungul drum rămas din play-out, în care Iaşul va întâlni şi echipe mai valoroase decât Dunărea. Iar Zeiţa Fortuna s-ar putea să mai fie ocupată şi cu alte probleme…

PS: Ieri, în etapa a II-a din play-out: Concordia Chiajna – FC Hermannstadt 2-2 (2-2). Gorobsov (’16), Bawab (’18) / Tsoumou (‘4), Jazvic (’12)

 

Poli-catalog

 

Miño (4) – a avut patru intervenţii inspirate, dar a gafat apoi grav la golul lui Iancu, marcat direct din corner.

Rus (5) – a lăsat destule culoare.

Gardoş (6) – lent în defensivă, are meritul de a fi marcat golul victoriei.

Frăsinescu (5) – unele gafe surpinzătoare în start.

Sin (5) – destule probleme defensive, nu a mai fost consistent în atac.

Mihalache (5,5) – s-a simţit că a lipsit un meci.

Sanoh (5) – a încercat câte ceva, a reuşit puţine.

Cioinac (5) – lent.

Teixeira (4,5) – departe de a fi mintea limpede de care echipa are nevoie.

Petre (4) – rămâne o enigmă de ce joacă.

Platini (6,5) – s-a zbătut, deşi nu a evoluat pe postul lui, a marcat golul egalizator.

Nascimento (6,5) – a dat ambele pase de gol, intrarea lui aducând un grad de ordine.

Burlacu (4,5) – pe linie oarecum asemănătoare cu Petre.

Bădic a intrat în minutul 82.

 

Litigiul Sabo-Ambrosie rămâne în ceaţă

Ieri, la Judecătoria Iaşi a avut loc primul termen al procesului în care directorul general al Politehnicii, Horia Sabo, a cerut să îşi reia atribuţiile. Acestea au fost limitate în urmă cu câteva luni de “aripa” preşedintelui executiv Adrian Ambrosie. Limpezirea situaţiei existente la vârful Politehnicii nu a apărut. “Cei cu care mă aflu în litigiu au solicitat ca acest caz să fie judecat de instanţele fotbalistice, nu civile. Avocatul meu spune că asta este analfabetism juridic” a spus Sabo. Ambrosie a punctat: “Avocaţii noştri au acţionat conform statutelor în vigoare. Considerăm că acest caz trebuie judecat de instanţele fotbalistice. Orice va hotărî justiţia, vom respecta”. Ieri, instanța a respins cererea Politehnicii și a stabilit un nou termen de judecată pentru 25 martie.

Comentarii