Rummenigge îi va lăsa postul de CEO al echipei Bayern Munchen lui Oliver Kahn la 1 iulie

marți, 01 iunie 2021, 14:45
1 MIN
 Rummenigge îi va lăsa postul de CEO al echipei Bayern Munchen lui Oliver Kahn la 1 iulie

FC Bayern Munchen a anunţat, marţi, că Karl-Heinz Rummenigge îi va lăsa la 1 iulie postul de CEO al clubului lui Oliver Kahn.

“O eră de succes imens se apropie de final la FC Bayern. La solicitarea sa şi după consultarea cu preşedintele şi şeful Consiliului de Supraveghere Herbert Hainer şi cu Consiliul de Supraveghere, Karl-Heinz Rummenigge se va retrage din funcţia de CEO al FC Bayern cu efect din data de 30 iunie 2021”, se arată pe site-ul grupării bavareze.

Rummenigge face parte din conducerea FC Bayern din 1991, el ajungând să fie vicepreşedinte şi apoi CEO, din 2002, potrivit bundesliga.com. El urma să se retragă la sfârşitul acestui an, însă a cerut ca schimbarea să aibă loc mai devreme. Oliver Kahn face parte din Consiliul de Administraîie al FC Bayern din ianuarie 2020.

Comentarii