S-a deschis sezonul de vânat camioane supraîncărcate pe drumurile judeţene

luni, 24 iunie 2019, 01:49
2 MIN
 S-a deschis sezonul de vânat camioane supraîncărcate pe drumurile judeţene

În zilele următoare, vor fi puse în funcţiune sistemele mobile de cântărire a maşinilor de tonaj care circulă pe drumurile judeţene.

Votată anul trecut în Consiliul Judeţean, achiziţionarea celor două sisteme de către Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) a costat aproape 300.000 de lei.

„Nu de puţine ori s-a întâmplat ca un drum recent reabilitat şi modernizat să fie distrus la puţin timp după ce a fost dat în folosinţă. Există reguli şi în ceea ce priveşte camioanele de mare tonaj, iar cu ajutorul acestor dispozitive ne vom asigura că acestea vor fi respectate“, a explicat Ovidiu Ciucan, directorul DJADP.

Direcţia a mai avut asemenea cântare, însă, la ieşirea lor din garanţie, anul trecut, recalibrarea lor costa scump şi era valabilă doar un an.

„Urmează să încheiem protocolul de colaborare cu poliţia rutieră şi apoi vom ieşi împreună pe teren. Dacă un drum a fost proiectat să suporte o masă de 30 de tone, atunci transportatorul trebuie să respecte acest lucru, nu să încarce maşina cu 60 sau 70 de tone“, a mai spus directorul DJADP.

Întreg dispozitivul de cântărire este alcătuit din platforma de cântărire, covor rulabil de acces, sistem informatic, unitate de procesare cu imprimantă integrată, un sistem GPS ce poate furniza locul în timp real şi unul pentru monitorizarea audio-video.

Datele obţinute ca urmare a verificărilor vor fi stocate pe durată nelimitată, iar procesele verbale emise vor fi înregistrate fără a exista posibilitatea de ştergere sau modificare ulterioară a acestora.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii