Şase parohii vacante pentru preoţii din Iaşi care vor să se transfere

marți, 25 august 2020, 01:50
1 MIN
 Şase parohii vacante pentru preoţii din Iaşi care vor să se transfere

Şase parohii sunt disponibile, conform unui anunţ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pentru preoţii care aparţin de Eparhia de Iaşi, îndeplinesc condiţiile statuare de transfer şi vor să îşi schimbe parohia. 

Cele şase se află în doar trei protopopiate, în judeţele Botoşani şi Neamţ. Astfel, în Protopopiatul Săveni sunt trei parohii. Prima dintre ele poartă hramul „Sf. Gheorghe”, se află în localitatea Dămideni, are 120 de familii arondate şi 240 de enoriaşi, are biserică, dar nu are casă parohială. A doua parohie are hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, nu are casă parohială, se află în localitatea Timuş şi are doar 135 de familii arondate. Ultima din Protopopiatul Săveni se află în localitatea Borolea, poartă hramul „Sf. Gheorghe”, are 96 de familii – 267 de enoriaşi şi la rândul ei nu are casă parohială. Protopopiatul Dorohoi are două parohii: una dintre ele la Griviţa şi una dintre ele la Iezer, prima cu casă parohială, a doua fără, ambele fiind scoase şi în trecut pentru transfer, fără să fie ocupate. Cea de-a şasea parohie se află în judeţul Neamţ, Protopopiatul Ceahlău, localitatea Bratu, are 196 de familii arondate şi este vacantă încă de la finalul lunii iunie. 

Comentarii