Săteni sufocaţi după ce au primit în campanie măşti cu poza primarului lipită pe ele!

marți, 08 septembrie 2020, 11:14
3 MIN
 Săteni sufocaţi după ce au primit în campanie măşti cu poza primarului lipită pe ele!

* După prima săptămână de toamnă încă nu ştim cum va fi anotimpul rodniciei, dacă recolta va fi bogată, dacă vor fi infectări mai multe şi dacă bobocii se vor număra fizic sau on-line; iată de ce stăm de vorbă cu unul dintre cei implicaţi în munca ogoarelor:

– Bună ziua! Că tot veni vorba, sunteţi localnici sau munciţi cu ziua, pe contract?

– Suntem localnici, dar nu muncim cu ziua, fiindcă e prea lungă, ci doar cu orele de după somnul de după prânz.

– Dar nu vă treziţi în zori, pe răcoare, ca să vă apucaţi de treabă?

– În zori ne trezim că se luminează şi ieşim din bufet. N-are rost să mergem la treabă, că au mai adormit unii pe tarla, cu chef, şi s-au trezit plini de găinaţ. Ca să muncim de dimineaţă ar însemna să dăm importanţă prea mare recoltei şi nu-i cazul…

– Totuşi, când vă apucaţi de treabă, cum vă pregătiţi? Vă suflecaţi mânecile?

– Mânecile de la maieu, ce să suflec? Hă-hă! Eu, de pildă, îmi scuip în palme…

– Ca să apucaţi mai bine unealta, nu?

– Ca să-mi aranjez părul, să mă curăţ de scame şi să-mi şterg rujul de pe faţă, hă-hă!

– Oamenii aşteaptă recolta să pună murături, să facă zacuscă: aveţi veşti bune?

– O veste bună este că la noi nu mai avem cazuri de coronavirus; ne-a pus pe toţi în cantină şi am ieşit cu bine…

– Aia nu-i cantină, ci carantină! Înseamnă o izolare preventivă, de 40 de zile…

– De 40 de zile i-au făcut numai lui nea Ilie, răposat la 98 de ani. A fost tare frumos la parastas, distracţie, colivă cu frişcă… Noi am stat chiar în cantină!

– Să revenim la problema recoltei: ce estimaţi?

– Noi am estima bucuroşi, dar aşteptăm să se termine cu alegerile, să ne dea domnul primar al nostru harta; a zis că dacă ne-o dă înainte de alegeri ne puturoşim, nu-i mai lipim afişe, nu mai umblăm pe la case, cu Covidu'…

– Staţi aşa: care hartă? Şi cum adică "să umblaţi pe la case cu Covid-19"?

– Aşa spunem noi când umblăm pe la case, să dăm măşti anti-covid cu poza lui dom' primar lipită pe ele cu prenadez, să-l voteze. N-a fost o idee bună, se sufocă oamenii cu măştile astea, că nu trece aerul prin ele! Harta e cu tarlalele, cu ce am pus pe ele când am pus, că eram cam ciupiţi şi am uitat între timp, noroc cu domnul primar care a notat unde-i porumb, unde-i vie, unde-i livadă. Fără hartă sapi ca prostul toată ziua, să dezgropi cartofi, şi seara descoperi că acolo era cimitirul!

Comentarii