Se deschide cutia Pandorei a interceptărilor SRI de la Iaşi. Ce va face DIICOT?

vineri, 19 octombrie 2018, 02:00
1 MIN
 Se deschide cutia Pandorei a interceptărilor SRI de la Iaşi. Ce va face DIICOT?

Un traficant de migranţi judecat la Iaşi a ales o strategie judiciară ce poate avea efecte importante în justiţia ieşeană.

Florin Ivan a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare în primă instanţă, fiind găsit vinovat de constituire a unui grup infracţional şi trafic de persoane. Zilele trecute, în timpul judecării apelului, avocatul lui Ivan a venit cu o cerere surprinzătoare, admisă de judecători.

Aceştia au emis deja o adresă către DIICOT prin care a întrebat direcţia cine a efectuat interceptările în mai multe dosare deschise în 2008 şi 2009 ce l-au vizat pe traficant. De asemenea, judecătorii au cerut procurorilor de Crimă Organizată să spună dacă în acele dosare „la activităţile de investigaţie şi urmărire penală şi-au adus aportul şi alte organe ale statului în afară de procuror şi organele de poliţie judiciară“.

Cel mai probabil, prin cererea adresată, apărarea urmăreşte anularea interceptărilor din materialul probator în baza protocoalelor semnate la nivel central între instituţii, invocând că acestea ar fi fost realizate de SRI. Dacă DIICOT va confirma, rămâne de văzut dacă judecătorii ieşeni vor lua sau nu în calcul respectivele probe.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii