Semne bune Loţi are

sâmbătă, 08 ianuarie 2022, 02:43
2 MIN
 Semne bune Loţi are

 

Discuţiile pentru preluatea naţionalei de către Bölöni se prelungesc, probabil, din cauza duratei contractului

După ce au fost refuzaţi pe rând de Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu sau Dan Petrescu, oficialii FRF sunt acum aproape să aducă un antrenor cu nume la cârma naţionalei. Ladislau Bölöni a sosit aseară în România, iar astăzi a petrecut mai bine de patru ore la Casa Fotbalului, unde a negociat condiţiile de a deveni selecţioner. După cum menţionează Gazeta Sporturilor, la plecare, Bölöni a fost însoţit de Mihai Stoichiţă, dar niciunul dintre ei nu a dorit să ofere declaraţii. Totuşi, durata discuţiior e un semn clar că numirea lui Bölöni ca selecţioner este doar o chestiune de timp. Conform ultimelor informaţii din presa română, Bölöni are pe masă un contract pe doi ani cu un salariu de 300.000 de euro anual, obiectivul principal fiind calificarea la Euro 2004. Se pare că motivul prelungirii discuţiilor este acela că Loţi îşi doreşte un contract mai lung, până la finalul preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. Dacă va accepta în cele din urmă FRF, Bölöni îşi va începe al 2-lea mandat pe banca României în luna martie, când prima reprezentativă va disputa două partide amicale, una dintre ele fiind deja perfectată, tricolorii urmând a întâlni Israelul, în deplasare.

Atuul lui Bölöni este vasta experienţă, singurul inconvenient în ceea ce-l priveşte fiind acela că stat departe de fotbalul românesc. Loţi nu a antrenat niciodată în Liga 1, iar primul său mandat pe banca naţionalei s-a încheiat în urmă cu 20 de ani. Totuşi, experienţa acumulată de Boloni în campionate importante ale Europei (Portugalia, Franţa, Belgia) îl recomandă pentru preluarea primei reprezentative.

Contextul în care Bölöni ar veni la naţională este unul favorabil, chiar dacă fotbalul românesc este într-o criză profundă. La Euro 2024 se vor califica primele două echipe din grupele preliminarii şi mai există şi şansa de a ajunge la turneul final din Germania prin intermediul Ligii Naţiunilor. Preliminariile vor avea loc în 2023, astfel că noul selecţioner va avea timp suficient să-şi impună filosofia. (GSP, Eurosport)

 

Comentarii