Start în cantonamentul iernii. Primele plecări din Copou

sâmbătă, 06 ianuarie 2024, 02:50
2 MIN
 Start în cantonamentul iernii. Primele plecări din Copou

Politehnica Iaşi a început vineri, cu o zi mai devreme faţă de data anunţată iniţial, cantonamentul din această iarnă. Formaţia antrenată de Leo Grozavu se va antrena la baza proprie şi va sta la un hotel bine cotat din zona Copou.

Vineri dimineaţă, lista jucătorilor care vor sta în cantonament cuprindea 26 de jucători: Lung, Ailenei (portari); Martac, Dumbravă (probe), F. Ilie, Katanec, Samayoa, Bouhenna (Ionikos Nikeas, Grecia II), Core (Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Liga a II-a), Ispas, Ştefanovici (fundaşi); Marchioni, Bordeianu, Itu, Roman, R. Ion, Jatoba, Saghiri (Viktoria Koln, Germania III), Farcaş, Hrib, V. Ilie, D. A. Ciobanu (probe) (mijlocaşi); Harrison, Buş, Gheorghiţă, K. Sătmărean (probe) (atacanţi).

Jatoba, care nu a ajuns la primul antrenament al anului din cauza unor întârzieri ale avioanelor cu care s-a întors din Brazilia, va fi penalizat financiar. Prezenţi la reunirea de joi, Belu-Iordache, Tincu, Vaşvari şi A. Dumitru au rămas în afara lotului. Ei discută despre rezilierile contractelor, în cazul primilor trei, şi despre împrumutul la o echipă din Liga a II-a. Reamintim, Tincu şi Vaşvari negociază cu Ceahlăul Piatra Neamţ, ultimul fiind în tratative şi cu SCM Zalău.

Alţi doi jucători puşi pe lista neagră în iarnă, Jankov şi Vojtus, care nici nu au mai venit la Iaşi joi, sunt aproape de a pleca din Copou. Aflat acasă, în Macedonia de Nord, Jankov va rezilia contractul imediat după ce îşi va încasa salariile restante, iar Vojtus e în discuţii cu echipe din Slovacia.

Prima plecare oficială a anului este cea a lui Andrei Ciobanu. Mijlocaşul împrumutat de la Rapid Bucureşti vara trecută, pe care Poli putea să-l cumpere în vară cu 100.000 de euro, s-a întors în Giuleşti după ce Grozavu a renunţat la el şi, imediat, a fost cedat la FC Voluntari.

Un alt jucător pe care antrenorul Politehnicii nu contează, Itu, se va antrena în Copou până îşi găseşte echipă. Prima partidă oficială a anului pentru Poli Iaşi va avea loc pe 19 ianuarie, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi. 

Comentarii