SUA ordonă Chinei să evacueze consulatul din Houston în 72 de ore

miercuri, 22 iulie 2020, 17:45
2 MIN
 SUA ordonă Chinei să evacueze consulatul din Houston în 72 de ore

Administraţia Trump le-a transmis diplomaţilor chinezi din Texas să părăsească ţara până vineri, dezvăluie The New York Times. În replică, Beijingul a avertizat că va lua măsuri de retaliere. Oficialii americani citaţi de NYT au declarat că au ordonat închiderea consulatului Chinei din Houston ca răspuns la violarea repetată a suveranităţii Americii. NYT notează că solicitarea Statelor Unite vine pe fondul deteriorării rapide a relaţiilor cu China, care a promis contra-măsuri, calificând mutarea SUA drept ilegală.

Departamentul de Stat a precizat că închiderea a fost solicitată drept răspuns la violarea suveranităţii Americii în mod repetat de către China, care a inclus ”acte masive de spionaj şi operaţiuni de influenţare”.

NYT comentază că decizia administraţiei Trump, un pas neobişnuit şi grav, reprezintă o escaladare semnificativă a eforturilor controla activitatea diplomaţilor, jurnaliştilor şi oamenilor de ştiinţă care trăiesc în Statele Unite.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, a declarat că ordinul de închidere a consulatului arată că Statele Unite nu tolerează ”comportamentul scandalos” al Chinei. ”Republica Populară Chineză s-a angajat de ani de zile în acţiuni de spionaj şi operaţiuni de influenţare pe teritoriul Statelor Unite împotriva oficialilor americani şi împotriva cetăţenilor americani”, a declarat Ortagus.

Purtătorul de cuvânt nu a elaborat, însă administraţia Trump a acuzat în mod repetat China că a încercat să fure secrete militare şi comerciale, acuzaţii respinse de Beijing. Departamentul de Stat a anunţat, marţi, că au fost puşi sub acuzare doi hackeri chinezi din cauză că ar fi încercat să fure informaţii despre vaccinul anti-coronavirus.

Wang Wenbin, un purtător de cuvânt din cadrul ministerului de externe chinez, a somat Statele Unite să-şi retragă decizia imediat. ”În caz contrar, China va adopta în mod cert măsuri legitime şi necesare”, a declarat acesta. Purtătorul de cuvânt a sugerat că ar putea fi închis un consulat american din China, cel puţin.

La câteva ore după ce administraţia Trump a notificat China în legătură cu decizia luată marţi, a fost văzut fum ieşind din curtea consulatului din Houston în timp ce angajaţii ardeau ceea că păreau a fi documente, potrivit unei înregistrări video postată de un post local de televiziune. Poliţia şi pompierii au reacţionat în urma semnalării incendiului, dar nu au pătruns în clădire dat fiind că este considerată teritoriu chinez.

SURSA: G4MEDIA

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii