Suceava: Un mort şi un rănit, după ce o motocicletă a lovit un cap de pod

sâmbătă, 14 octombrie 2023, 09:23
1 MIN
 Suceava: Un mort şi un rănit, după ce o motocicletă a lovit un cap de pod

Un tânăr a murit, iar un altul a fost rănit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza comunei Mălini din judeţul Suceava, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit acestora, o motocicletă, pe care se aflau două persoane şi care se deplasa prin localitatea satul Poiana Mărului, a intrat într-un cap de pod.

"Un bărbat în vârstă de 23 de ani, conştient şi cooperant, este monitorizat de către resursele medicale trimise la faţa locului. Unui alt bărbat în vârstă de 26 de ani i s-au aplicat manevrele de resuscitare. Din nefericire, tânărul în vârstă de 26 de ani a fost declarat decedat", au transmis reprezentanţii ISU.

La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Tânărul în vârstă de 23 de ani a fost transportat la spital de către echipajul SMURD. AGERPRES

Comentarii