Tăcere contra resurse

Premierul Ludovic Orban a declarat ieri că şomajul tehnic în cazul bugetarilor şi tăierea salariilor la demnitari cu 20% nu mai sunt teme de actualitate. Şeful Executivului a motivat decizia prin faptul că ne apropiem de sfârşitul perioadei de urgenţă, iar majoritatea persoanelor din această categorie sunt deja în „prima linie“. Despre aducerea pensiilor speciale la nivelul celorlalte categorii de persoane nu a mai spus nimic. Ambele proiecte au fost deci îngropate, au fost doar simple teme de campanie. Poporul a fost vrăjit din nou! Victorie!

PNL nu a avut curajul să facă un act de dreptate, să arate că statul este solidar cu plătitorii de taxe. Calculele electorale au fost mai puternice, numărul bugetarilor şi frica faţă de pensionarii speciali (foşti magistraţi, SRI-işti, poliţişti sau militari) a contat mai mult! Nu a contat, spre comparaţie, însă că peste un milion de angajaţi din România sunt în şomaj tehnic, iar peste o lună când se va relua activitatea câteva sute de mii dintre ei se vor trezi că nu mai au unde să se întoarcă fiindcă locurile lor de muncă au fost desfiinţate de-a dreptul. Mii de patroni, cu mici afaceri în domeniul comerţului sau restaurantelor, au fost efectiv obligaţi de acelaşi stat pe care l-au hrănit ani de zile din banii lor, să tragă obloanele. Ei stau acum închişi în case. PNL uită însă că tocmai printre ei s-au aflat cei care l-au împiedicat pe Dragnea să ajungă stăpânul absolut al ţării. Ei au fost cei care duminică de duminică, pe ploaie sau ger, au protestat împotriva unui sistem considerat, pe bună dreptate, diabolic. Ei sunt un fel de „carne de tun“. Cu toate astea, nu ştim nici un demnitar care să îşi fi donat idemnizaţia măcar pe perioada stării de urgenţă în contul vreunui spital sau pentru a ajuta o familie care a rămas fără venituri. Colegii lor din Bulgaria asta au făcut, măcar la nivel de imagine şi tot este un semnal pozitiv pentru publicul larg.

Modul de împărţire al resurselor de care dispune o societate a fost întotdeauna o problemă, e o chestiune veche de când lumea. De-a lungul timpului s-au găsit mai multe modalităţi de a o rezolva. Prima şi cea mai la îndemână a fost forţa brută. S-a aplicat pe scară largă şi este folosită în diverse zone din lume, într-o formă sau alta, chiar şi în prezent. Cel mai putenic lua cât mai mult şi împărţea cu apropiaţii lui. Odată cu ivirea zorilor capitalismului, încet, încet modul de alocare al resurselor s-a schimbat şi forţa a fost înlocuită de un sistem meritocratic. Desigur nu unul perfect, dar acceptabil şi destul de eficient. Cei care reuşeau să ofere ceva societăţii, o carte, un produs, un serviciu erau recompensaţi pentru asta şi primeau acces la mai multe resurse. Comunismul, care s-a vrut o contrapondere la capitalism, a venit cu ideea utopică a împărţirii egale a producţiei între membrii societăţii. Ideea s-a dovedit total neviabilă din cauză că nu s-a reuşit să se producă bunuri de ajuns pentru toţi, iar în plus cei din vârf controlau alocarea lor în interes personal – o tendinţă a tuturor societăţilor totalitare. Epoca modernă şi mai ales ţările din nordul Europei au impus a treia cale, meritocraţia s-a împletit cumva cu un model de oarecare nivelare a veniturilor/ împărţire echitabilă.

În România, după cum se vede şi din ultimele hotărâri ale Guvernului Orban, care le continuă pe cele ale PSD, s-a instaurat un mod original de împărţire al resurselor. Seamănă foarte mult cu haiducia. Se prelevează, cu ajutorul aparatului de forţă (Fisc, Poliţie, SRI, Judecătorie) resurse din mediul privat şi se împart discreţionar către largi categorii de bugetari sub formă de pensii, pensii speciale, salarii şi „sfânta“ şpagă care merge către cercurile cele mai privilegiate ale acestui sistem.

Nu discutăm acum ultimele măsuri ale Guvernului, generate de starea excepţională dictată de pandemia cu COVID 19. Acestea sunt similare celor din toată lumea şi reflectă o încercare de a asigura supravieţuirea economică, nicidecum un nou sistem de guvernare. Dar aceste vremuri ar fi fost un motiv temeinic pentru a arăta disponibilitatea Guvernului de a gândi un sistem echitabil de participare la dificultăţile prin care trecem.

Până la urmă pensia specială şi funcţiile împărţite între membrii familiei, prieteni, membri de partid şi amante nu este altceva decât o mită mascată. Practic, cei care împart resursele  oferă celor care au dreptul să-i verifice şi să-i sancţioneze o răsplată, acum sau în viitor, prin intermediul salariului sau a pensiei. Tăcere contra resurse.

Publicitate și alte recomandări video