Tenorul român Ştefan Pop: Iaşul este un oraş superb, cu obiective deosebite, care m-au încărcat pozitiv

miercuri, 06 aprilie 2022, 11:12
3 MIN
 Tenorul român Ştefan Pop: Iaşul este un oraş superb, cu obiective deosebite, care m-au încărcat pozitiv

La începutul acestei luni, pe 1 şi 3 aprilie, publicul ieşean a avut şansa de a-l vedea şi asculta pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi pe unul dintre cei mai mari artişti lirici ai lumii din acest moment, tenorul român Ştefan Pop, care este comparat de critici italieni cu Luciano Pavarotti. 

Interpretând rolul Ducele de Mantova în opera „Rigoletto”, de Giuseppe Verdi, solistul originar din Bistriţa a fost ovaţionat la Iaşi, aşa cum s-a întâmplat şi în teatre celebre precum Royal Opera House din Londra, Opera Bastille din Paris sau Teatro Regio din Parma. La finalul şederii în Iaşi, artistul care a câştigat prestigiosul trofeu Operalia a acceptat să poarte un dialog cu Ziarul de Iaşi.

– Domnule Pop, v-aş ruga pentru început să ne spuneţi cum s-a ajuns să fiţi prezent la Iaşi.

– Eram la Londra, unde am cântat la Covent Garden, cu Angela Gheorghiu, când am primit această propunere. Am acceptat-o imediat, din tot sufletul, din mai multe considerente. În primul rând nu ştiu cine nu ar vrea să vină în oraşul celor şapte coline. Apoi, legendarul teatru din Iaşi este superb. L-aş compara cu La Fenice din Veneţia, unde a avut loc premiera mondială a piesei „Rigoletto”, în 1851. Cântasem în urmă cu ceva ani la Iaşi „Nessun Dorma” la o gală şi m-am simţit foarte bine, mai ales că am găsit un public extraordinar. Nu în ultimul rând, a contat enorm şi faptul că distribuţiile erau deosebite, iar la pupitrul dirijoral era David Crescenzi, cu care eu mă cunosc demult. Maestrul ştie foarte bine ce înseamnă şcoala italiană şi ştie să pună oamenii în valoare.

– Aşteptările v-au fost confirmate?

– Din plin! Nu regret deloc că, de pildă, am mers 15 ore de la Parma, unde am făcut „Norma”, la Teatro Regio, cu un casting de excepţie, alături de soprana Angela Meade, pentru a ajunge la timp la Iaşi, de unde am plecat imediat, la Berlin.

– Cum aţi descrie experienţa artistică trăită la Iaşi?

– Am fost impresionat de nivelul şi profesionalismul orchestrei, corului şi tuturor maiestranţilor, începând de la croitorie, machiaj, garderobă şi până la portar. Toata lumea a fost foarte respectuoasă şi binevoitoare. Nu a existat o singură persoană care să nu-şi fi dat silinţa pentru ca spectacolul să fie o reuşită! Vreau să le mulţumesc tuturor din suflet pentru bunătatea de care au dat dovadă şi pentru profesionalism. Dar în mod special doresc să-i mulţumesc noului director, Andrei Fermeşanu, care, din perspectiva cântăreţului, ştie exact detaliile care fac diferenţa. Alături de Florin Guzgă, cu care face o echipă care poate garanta un viitor strălucit Operei ieşene, s-a ridicat la cel mai înalt nivel.

– Ce impresie v-a lăsat oraşul?

– Aşteptările mi-au fost confirmate pe deplin! Pentru mine a fost o onoare să mă aflu într-un oraş încărcat de cultură, oraşul lui Creangă, a lui Eminescu, a atâtor oameni care au scris istorie. Iaşul este un oraş superb, cu obiective deosebite, care m-au încărcat pozitiv. În fiecare dimineaţă, de le geamurile camerei în care am stat admiram Palatul Culturii, Catedrala Mitropolitană, colinele. Un tablou splendid cu adevărat!

– Când vă vom revedea la Iaşi?

– M-am bucurat enorm să vin acasă, în România, şi să împărtăşesc din experienţa mea internaţională. Eu cânt la fel, indiferent de scena pe care mă aflu. Am făcut rolul Ducelui de Mantova la Seul, alături de celebra Elena Moşuc, apoi în zece teatre din Italia, la fel m-am dedicat şi la Iaşi. Mă bucur că publicul a fost extrem de călduros. Ţinând cont şi de modul în care au decurs spectacolele de la Iaşi vă asigur că, atunci când timpul îmi va permite, mă voi întoarce cu mare plăcere la Opera Naţională Română din Iaşi.

Comentarii