Toate universităţile ieşene de stat au început admiterea: sute de dosare au fost deja depuse

marți, 14 iulie 2020, 01:54
3 MIN
 Toate universităţile ieşene de stat au început admiterea: sute de dosare au fost deja depuse

Ieri au început înscrierile la celelalte două mari universităţi din Iaşi care nu declaraseră încă deschis sezonul admiterii de vară: Universitatea „Al.I. Cuza” şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”.

 Cum la UMF candidaţii se pot înscrie din luna iunie, iar la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” înscrierea în anul universitar 2020 – 2021 a început de săptămâna trecută, iar de ieri au început şi înscrierile la master, toate instituţiile de învăţământ superior se preocupă în aceste săptămână de atragerea şi înmatricularea de noi candidaţi la programele de studii. Admiterea vine şi în contextul epidemiologic aparte impus de pandemia COVID-19, iar majoritatea universităţilor desfăşoară procesul de admitere preponderent sau chiar exclusiv online. Spre exemplu, la USAMV Iaşi au fost depuse în total în prima zi de înscriere 178 de dosare, repartizate în felul următor: cele mai multe, şi anume 88, la Medicină Veterinară (în contextul în care sunt 93 de locuri în total la buget), 27 la Zootehnie, 9 la Horticultură şi 54 la Agricultură. În total, USAMV Iaşi scoate la concurs 623 de locuri la buget şi 295 la taxă pentru înscrierea de anul acesta de la licenţă. La toate specializările facultăţilor USAMV, admiterea se face pe baza notelor obţinute la probele de bacalaureat (Nota de la proba scrisă de Limba şi literatura română – 50%, Nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului – 50%).

În ceea ce priveşte „Al.I. Cuza”, aceasta a prelungit anul acesta admiterea pentru perioada 13 – 24 iulie, în condiţiile în care de regulă aceasta nu dura mai mult de o săptămână. La admiterea din iulie sunt 4.035 de locuri la buget pregătite pentru studiile de licenţă şi 2.434 locuri la buget pentru studiile universitare de master. În paralel, mai sunt disponibile şi 4.927 de locuri cu taxă, 3.288 pentru studii de licenţă şi 1.639 pentru studii de master. Până la închiderea ediţiei, ieri, UAIC nu centralizase toate informaţiile cu privire la numărul de dosare depuse în prima zi. 
 
Peste 1.200 de dosare au fost depuse la Universitatea Tehnică pentru studiile de licenţă, majoritatea fiind pentru locurile bugetate, în condiţiile în care cifra reflectă numărul unic de candidaţi, fiindcă aceştia se pot înscrie cu un singur dosar şi cu o singură taxă la toate cele 11 facultăţi ale TUIASI. Admiterea la Politehnica ieşeană, la studiile de licenţă, a început încă de săptămâna trecută, de luni pentru Facultatea de Automatică şi Calculatoare, iar de miercuri, 8 iulie, la celealte 10 facultăţi. Astfel, până în prezent, în topul preferinţelor candidaţilor este Facultatea de Automatică şi Calculatoare, doar ieri, dintre cele 297 de dosare la TUIASI la buget, 137 au fost pentru Automatică şi Calculatoare. Comparativ, la Facultatea de Electronică, pe locul al II-lea la numărul de dosare depuse ieri, au fost înregistraţi 34 de candidaţi pentru locurile bugetate şi doi pentru cele la taxă. În total, până ieri, au fost depuse 491 de dosare pentru locurile la buget şi 18 exclusiv pentru cele la taxă la AC, următoarea facultate în ceea ce priveşte numărul de dosare depuse fiind Facultatea de Mecanică, cu 130 de dosare la buget şi 8 la taxă. În total, până la închiderea ediţiei, au fost înregistrate 1.174 de dosare pentru locurile la buget şi 38 pentru cele la taxă la toate cele 11 facultăţi. În cursul zilei de ieri, la Politehnica ieşeană, a început perioada de admitere pentru studiile de masterat.
 
Andrei MIHAI, Cătălin HOPULELE

Comentarii