Toţi cei patru ostatici de la Ede, în Olanda, elibraţi. Un suspect arestat

sâmbătă, 30 martie 2024, 15:50
3 MIN
 Toţi cei patru ostatici de la Ede, în Olanda, elibraţi. Un suspect arestat

Toate persoanele luate ostatice în Olanda au fost eliberate sâmbătă, iar un suspect a fost arestat, anunţă poliţia olandeză, relatează AFP.

”Ultimul ostatic tocmai a fost eliberat. O persoană a fost arestată. Nu putem împărtăşi mai multe informaţii pentru moment”, a anunţat poliţia într-un comunicat postat pe X.

 «Le dernier otage vient d'être libéré. Une personne a été arrêtée. Nous ne pouvons pas partager plus d'information pour le moment», a indiqué la police dans un communiqué publié sur le réseau social X.

Poliţia a anunţat anterior că ”trei ostatici tocmai au fost eliberaţi. Situaţia, însă, nu s-a terminat”.

Mai multe persoane au fost luate ostatice sâmbătă într-o localitate din Olanda, iar centrul acesteia a fost încercuit.

Poliţia nu a descoperit, pentru moment, niciun indiciu al unui ”act terorist”.

”O luare de ostatici implicând mai multe persoane este în curs într-o clădire din centrul oraşului Ede”, situat la aproximativ 100 de kilometri est de Haga, a anunţat poliţia.

”Vedem că există numeroase întrebări despre motiv. Pentru moment, nimic nu indică faptul că este vorba despre un act terorist”, anunţă ea.

Un cordon de securitate a fost desfăşurat în jurul unei cafenele, iar locuitorii din aproximativ 150 de case au fost plasaţi în siguranţă, a adăugat ea.

În mod oficial, numărul ostaticilor era necunsocut, însă presa locală evocă patru-cinci persoane.

Municipalitatea a anunţat pe site că centrul oraşului a fost închis şi că poliţia antirevoltă şi experţi în explizivi se aflau la faţa locului.

Locuitorii sunt îndemnaţi să evite centrul oraşului, iar traficul feroviar a fost redirecţionat din cauza acestui incident.

SERIE DE ATENTATE

În Olanda a avut loc o serie de atentate şi de comploturi teroriste, însă nu la scara altor state europene ca Franţa sau Marea Britanie.

În 2019, Olanda a fost îndolialtă de un atac armat înr-un tramvai, în oraşul Utrecht, soldat cu patru morţi.

Un bărbat de origine turcă, identificat ca fiind Gokmen Tanis, a mărturisit atunci că a avut un mobil terorist în acest atac, care a condus la închiderea celui de-al patrulea cel mai important oraş olandez.

Tot în 2019, poliţia olandeză a inculpat doi presupuşi jihadişti cu privire la planificarea unui atentat terorist cu atacatori sinucigaşi şi maşini-capcană.

Autorităţile au anunţat că în acea zi a fost planificat un atentat.

Un tânăr afgan, identificat ca fiind Jawed S., a înjughiat doi turişti americani în Gara Centrală din Amsterdam, în 2018. El le-a spus mai tîrziu judecătorilor că voia să-l ”apere pe profetul Mahomed”.

Această agresiune a avut loc la o zi după ce politicianul de extremă dreapta Geert Wilders a anunţat că-şi anula un proiect de organizare a unui concurs de caricaturi ale profetului Mahomed.

La acea vreme, un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, i-a îndemnat pe musulmani să atace trupele olandeze în urma ”actului ostil al acestei ţări (Olanda) împotriva tuturor musulmanilor”.

În 2004, cineastul olandez Theo van Gogh a fost asasinat la Amsterdam de către un bărbat care avea legături cu o reţea teroristă islamistă olandeză.

Comentarii