Tu ce fel de om alegi să fii?

De Ziua Mondială a Educaţiei, propun vizionarea a două filme documentare (https://ad-doc.bloczero.ro/scoala-rebelilor/, https://ad-doc.bloczero.ro/scoala-din-cloud/) şi o meditaţie despre sistemul educaţional actual. Am putea lua ca punct de plecare un citat din Tagore, motoul filmului documentar The School in the Cloud de Jerry Rothwell (2018): „Do not limit children to your own learning, for they were born in another time” („Nu limitaţi copiii la învăţătura voastră, deoarece ei s-au născut în alte vremuri”). În acest sens, sistemul de educaţie tradiţional – bazat pe concepţia că există un singur adevăr (răspuns corect), deţinut de profesor, pe care elevul sârguincios trebuie să-l redea pe de rost atunci când este întrebat – trebuie depăşit.

În schimb, elevii să fie stimulaţi, provocaţi, ghidaţi, prin intermediul unei educaţii non-intruzive sau minimal intruzive în ceea ce priveşte asistenţa acordată de profesor, să găsească singuri răspunsurile, prin documentare pe internet, învăţare colaborativă, în echipă şi prin cooperare cu ceilalţi colegi. În cadrul orelor în care elevii sunt încurajaţi să gândească critic, răspunsurile lor sunt modelate astfel încât lecţia pare că se construieşte din interacţiunea dintre elev şi profesor (deşi conţinutul la care se ajunge e acelaşi, doar maniera de predare diferă). E mai important, se ştie, dar se aplică în mai mică măsură, să-i învăţăm pe elevi cum să gândească, nu ce să gândească.

La toate acestea am putea adăuga ideea unei şcoli nonconformiste pentru elevi nonconformişti (Berlin Rebel Highschool de Alexander Kleider, 2016) unde nu se acordă note şi care nu se bazează pe competiţia dintre cursanţi, ci pe valorificarea potenţialului fiecăruia şi descoperirea de talente, pe acordarea unei şanse elevilor de a se cunoaşte pe sine şi de a-şi valorifica potenţialul în viitor, ajungând să facă ceea ce au visat în viaţă, dar şi lucrurile pentru care sunt înzestraţi.

Cele două filme expun câteva dintre experimentele educaţionale care au încercat să schimbe ceva în lumea educaţiei. Liceul din Berlin, înfiinţat pentru elevii care au abandonat la un moment dat şcoala din diverse motive (autoritarismul profesorilor ori al directorilor, discriminarea rasială, indolenţa elevilor), un altfel de seral de astăzi, este un experiment de succes iniţiat în anul 1973. Organizarea şcolii se bazează pe principiile unei democraţii participative la firul ierbii: nu are un director şi nu impune nici un fel de ierarhie, toate problemele sunt analizate în întrunirile elevilor cu profesorii şi moderate de un fel de PR, elevii sunt egalii profesorilor, dar au o relaţie bazată pe încredere şi respect reciproc. Modul de organizare al şcolii şi nonconformismul din atitudinea profesorilor, stilul direct în discutarea problemelor, stilul informal preferat celui formal, accentul pus de profesori (în special la artă, literatură) pe învăţarea nonformală şi informală, privind metoda didactică mai mult ca pe o cale în atingerea obiectivelor (reuşita la examene şi în carieră), iar nu ca pe un lucru în sine sunt doar câteva dintre aspectele la care ar trebui să fim atenţi astăzi.

Şcoala din cloud reprezintă unul dintre experimentele lui Sugata Mitra, specialist în fizică şi ştiinţă computaţională, conferenţiar TED, câştigătorul premiului TED în 2013. Controversatul om de ştiinţă care intervine în teoria educaţiei prin experimentul „The Hole in the Wall” (1999) este contrazis de specialişti în educaţie digitală. Plecând de la principiul că educaţia e cel mai probabil să survină atunci când se atinge o stare intermediară între haos şi echilibru, at the edge of chaos, Mitra plasează minicomputere în ziduri, iar copiii roiesc în jurul lor şi descoperă pe cont propriu internetul. În timp, device-urile se strică, apoi dispar, rămânând la propriu doar găurile din ziduri şi intenţia unei educaţii coloniale în masă.

Ulterior, Sugata Mitra va dezvolta în India şi Anglia („de la New Delhi la Newcastle”) experimentul SOLE (2014) gândit pe o perioadă de trei ani. Experimentul de învăţare organizat prin lucrul în echipă al elevilor, „fără pilot” (Self Organized Learning Experiment) a suferit modificări în timp şi a fost diferit în funcţie de modurile de implementare în Anglia, respectiv India, dar a condus la problematici surprinzătoare în ceea ce priveşte evoluţia educaţiei.

Din Anglia, Sugata Mitra a fost contactat din nevoia de a schimba ceva în educaţia bazată pe principiul repetiţiei şi al memorării, care nu pare să mai funcţioneze astăzi. Elevii de liceu dezabuzaţi vor da aceleaşi examene unde nu li se permite accesul la calculator, computer, dicţionar etc., pregătindu-se pentru o viaţă când nu va fi deloc astfel, unde vor interacţiona cu dispozitive, device-uri, internet, dar şi unii cu ceilalţi, vor fi în mijlocul unei societăţi informatizate, în cadrul căreia informaţia, comunicarea şi accesul la acestea ocupă primul plan.

Pentru a se crea o bază a schimbării, experimentul a fost conceput pentru elevi de gimnaziu. În primul rând, sala de clasă este modificată conform cerinţelor elevilor. Confortabilă, sala este dotată cu computere la care elevii lucrează pe grupe, cu table inteligente, markere şi planşe. Profesorul nu dispare din peisaj, dar îşi asumă un alt rol: alături de elevi, iar nu în faţa acestora; coordonează de departe activitatea de cercetare şi descoperire a soluţiilor, adresează întrebări-problemă la care nu aşteaptă răspunsuri prestabilite, este deschis spre noi posibilităţi.

Într-un sat din India, Sugata Mitra construieşte mult aşteptata şcoală din cloud. Educaţia tradiţională (profesorul autoritar şi elevul obedient, lecţia-lectură, memorarea conţinuturilor, în absenţa unei minime problematizări) este iniţial depăşită prin punerea profesorului între paranteze. Fără restricţii, elevii sunt plasaţi într-un context al învăţării interactive, unii împreună cu ceilalţi şi unii de la alţii. În cele din urmă, se admite că profesorul nu poate fi eliminat, însă noul său rol e de coordonator minimal intruziv. Copiii se familiarizează, pe Skype, cu limba engleză cu ajutorul unor profesoare pensionare din Anglia (cloud grannies), depăşind etapa descoperirii instinctive a internetului ori pe cea a jocurilor care se repetă. Devin şi aici capabili să se documenteze, să răspundă la întrebări, să localizeze locuri pe harta virtuală, să măsoare etc. Îşi urmează înclinaţiile şi descoperă ceea ce vor cu adevărat de la viaţă, continuând să vină la şcoala din cloud, chiar după ce aceasta a încetat să funcţioneze, experimentul ajungând la final.

Plecând de la toate acestea, având în vedere sistemul educaţional contemporan în vremuri de criză pandemică, în totalitate online sau în sistem hibrid, ce aşteptări avem de la elevii/ profesorii noştri? Ce nemulţumiri, ce satisfacţii? Cum putem face astfel încât să aderăm la o educaţie minimal intruzivă, eficientă, out of the box? Ce putem schimba? Şi nu în ultimul rând, ce tip de om livrăm societăţii de mâine? Un burghez din clasa de mijloc administrativ ori corporatist robotizat? Deoarece cei pe care îi educăm noi astăzi sunt societatea de mâine. Tu în ce fel de lume îşi doreşti să trăieşti?

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)