VIDEO: Dezbateri aprinse pe câteva proiecte la ședința Consiliului Județean (UPDATE)

miercuri, 27 iunie 2018, 09:28
2 MIN

Consilierii județeni s-au întrunit miercuri dimineață în ședință. Ei dezbat 40 de proiecte importante.

UPDATE

Ședința s-a încheiat cu atribuirea unui nou mandat de manager la Biblioteca Județeană pentru Dan Doboș.

UPDATE

Consilierii au aprobat încetarea mandatului de administrator la Aeroport al lui Cătălin Bulgariu, care rămâne astfel director general al aerogării. Cele două funcții sunt incompatibile.

UPDATE

Prezent la ședința CJ, Gheorghe Nichita, fostul primar – acum consilier al președintelui CJ pe proiectul Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor, a explicat de ce sunt necesare cheltuieli suplimentare: pentru realizarea conectarii la utilități a stațiilor de colectare a deșeurilor.

UPDATE

Discuții prelungite a stârnit și proiectul prin care se aprobă deplasarea președintelui CJ, însoțit de doi consilieri din aparatul de specialitate al Consiliului, la Târgul Internațional de Investiții Expo Real de la Munchen, precum și bugetul necesar (aprox. 23.000 de euro). Maricel Popa a explicat că va face nominalizări în ședința CJ din august, dar că acum e necesară plata unor taxe.

UPDATE

În cadrul ședinței Consiliului Județean, primele dezbateri au avut loc, cum era de așteptat, pe proiectul reabilitării unor sectoare de drum județean. Maricel Popa i-a transmis directorului Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor să prezinte la ședința următoare necesarul de fonduri pentru reparațiile care se impun la Breazu, la Dagâța și la Glodenii Gândului.

UPDATE

În deschiderea ședinței CJ, Mircea Manolache (UNPR) i-a cerut președintelui CJ Maricel Popa să intervină la Spitalul de Neurochirurgie pentru schimbarea amplasamentului pe care urmează să fie construit un imobil cu destinație farmaceutică.

Manolache a precizat că acea clădire ar urma să fie ridicată deasupra unui bazin de apă, restricționand astfel accesul în cazul unui incident precum cel petrecut la Institutul de Boli Cardiovasculare. Maricel Popa i-a răspuns că a înaintat cererea secretariatului CJ pentru verificări.

VEDEȚI ȘI:

Două proiecte fierbinţi excluse de pe ordinea de zi a şedinţei de azi a CJ

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii