Zeci de ieseni „ascultă” vocea pământului cu detectoare de metale. „Am găsit un colier vechi de 3000 de ani”

luni, 10 iulie 2023, 01:50
5 MIN
 Zeci de ieseni „ascultă” vocea pământului cu detectoare de metale. „Am găsit un colier vechi de 3000 de ani”

Zeci de ieşeni dezgroapă istoria la propriu. Sunt deţinătorii detectoarelor de metale din Iaşi, care au scos la suprafaţă artefacte nepreţuite şi fascinante: de la nasturi de argint realizaţi manual, monede romane şi medievale până la un colier germanic din bronz, cu o vechime de aproape 3.000 de ani, descoperit în comuna Miroslava şi care acum face înconjurul lumii. Însă cei care cutreieră în lung şi-n lat dealurile şi pădurile din Iaşi şi din ţară înarmaţi cu detectoare de metale spun că nu este despre comori şi descoperiri: este mai degrabă un hobby care îi ajută să se conecteze cu natura şi să petreacă timpul în aer liber. Iar dacă pot contribui la păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural, cu atât mai bine. Am discutat cu cei mai pasionaţi din Iaşi. Experienţele acestora sunt captivante.

 

„Dacă îţi cumperi un detector de metale cu ideea de a te îmbogăţi, vă spun din start că este greşit. Ideea este de a ieşi în natură, de a te relaxa, un alt mod de a socializa, este despre adrenalina aceea când găseşti ceva şi nu ştii ce este. Despre asta este vorba”, spune ieşeanul Marius Panţiru, membru în Asociaţia „IAŞI Detectează”, înfiinţată în urmă cu aproape patru ani.

Asociaţia „IAŞI Detectează” este singura asociaţie de profil din Iaşi, iar pe lângă întâlnirile periodice este implicată şi în grupul de asociaţii “Pentru Neam şi Ţară”, care păstrează vie memoria românilor care au murit în Primul şi Al Doilea Război Mondial.

Cezar Cioran, preşedintele Asociaţiei „IAŞI Detectează”, profesor în Iaşi: „Ieşim cam o dată pe săptămână, zilnic ne-ar fi imposibil pentru că lucrăm. Este mai mult un hobby, pentru relaxare, suntem 27 de membri, oameni care provin din toate domeniile de activitate, medici, antreprenori, profesori, agricultori şi lista poate continua. Ne întâlnim, ne relaxăm, socializăm, admirăm peisaje. Dar am avut şi noroc, bineînţeles, astfel că ultima dată, în urmă cu câţiva ani, am descoperit alături de fiul meu mai multe artefacte pe care le-am predat la Palatul Culturii Iaşi. Am găsit, printre altele, un colier germanic din bronz vechi de 3.000 de ani descoperit aproape de Miroslava, care face parte din patrimoniul naţional, topoare din bronz la fel de vechi şi un inel din bronz datând de câteva sute de ani. Unul dintre obiectivele noastre este să păstrăm vie memoria celor care au luptat pentru România. Suntem pasionaţi de istorie, de Primul şi al Doilea Război Mondial. Avem un monument făcut în cinstea eroilor în Miroslava, încă unul în satul Găureni, iar alte două monumente sunt în Bosia.

Avem foarte multe monumente, păstrăm vie amintirea eroilor. Sâmbăta trecută am realizat în parteneriat cu mai multe asociaţii pentru “Neam şi Ţară” un monument la Ruginoasa. Pe lângă asta, la Schitu Duca era un cimitir militar din Primul Război Mondial, uitat de majoritatea. Ne-am mobilizat şi l-am curăţat, ne-am documentat şi astfel am aflat că acolo a stat două luni de zile cantonată Ecaterina Teodoroiu. Avem şi un proiect cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei alături de cei din Armată, ca la fiecare cimitir unde sunt îngropaţi eroi ai neamului să facem câte un monument”, a explicat Cezar Cioran pentru „Ziarul de Iaşi”, completând: „Asociaţia are 4 ani de activitate, iar până acum am făcut 7 monumente ale eroilor, ne mai ajută cu fonduri şi câteva firme. La nivelul Iaşului ar fi minimum 300 de persoane ce deţin un detector de metale, eu am de aproape 5 ani autorizaţia.”

Un detector performant costă şi 2.000 de euro

Marius Alverescu, membru al asociaţiei, spune că are acest hobby din anul 2017. „La fel ca mai toţi colegii, am devenit oarecum «dependent». Nici nu poate fi altfel din moment ce îmbină natura, exerciţiul fizic, istoria şi adrenalina. În zona Moldovei s-au dat bătălii mari în al Doilea Război Mondial, automat vei găsi obiecte şi decoraţii ale soldaţilor. Au fost şi câteva cazuri unde obiectele personale au putut fi identificate şi restituite către familiile soldaţilor”, ne-a spus ieşeanul pe care pasiunea l-a împins recent şi în domeniul afacerilor: un magazin online de detectoare de metale şi accesorii.

Marius Alverescu, administratorul geardetect.com: „Suntem un start-up pornit dintr-o pasiune, singurul magazin din zona Moldovei ce comercializează detectoare de metale şi accesorii, vindem şi livrăm pe tot teritoriul României. Este hobby-ul cu cea mai mare creştere la nivel internaţional din ultimii ani, mai ales în perioada pandemică, deoarece reuneşte natura, sportul, istoria şi chiar geografia. Preţurile detectoarelor de metale merg pe acelaşi principiu ca în industria auto, există soluţii pentru toate buzunarele, de la variante ieftine şi simple până la variante scumpe cu mai multe funcţionalităţi şi dotări. Diferenţa este dată de brand, materiale, ergonomie şi tehnologie.” Astfel, un detector se poate cumpăra şi cu 300 de euro, dar poate ajunge şi la 2.000 de euro.

Obiectele de patrimoniu trebuie predate în cel mult 72 de ore

Ieşeanul Marius Panţiru a obţinut autorizaţia de deţinere a detectorului de metale de aproape 7 ani. „Am făcut două predări, acum vreo 4 ani am găsit un inel sigilar şi nasturi de argint făcuţi manual, foarte frumoşi. Dacă găsim obiecte de patrimoniu, potrivit legii trebuie să le predăm în maximum 72 de ore. Însă pentru noi este doar un hobby, dacă îţi cumperi un detector ca să te îmbogăţeşti, vă spun din start că e greşit.

Eu nu am primit niciun ban. Ideea este de a ieşi în natură, de a te relaxa, este adrenalina aceea când găseşti ceva şi nu ştii ce este. (…) Acum mergem pe zone de război, obiectele pe care le găsim nu sunt de patrimoniu. Multă lume mă întreabă cum este, dacă am găsit aur. Nu se pune aşa problema. Sunt muzee din ţară care şi-au îmbogăţit patrimoniul tocmai datorită arheologilor amatori, care au găsit multe obiecte şi le-au predat, iar o parte sunt acum expuse în muzee. Trebuie să ai neapărat autorizaţie, amenzile sunt foarte mari. Eu mă pot duce cu detectorul în toată România, dar trebuie să verific Repertoriul Arheologic Naţional (RAN), unde sunt trecute siturile arheologice şi trebuie să ţinem o distanţă considerabilă faţă de acestea, între 500 şi 1000 metri. Deţinătorii detectoarelor de metale pot descoperi obiecte vechi, care pot oferi indicii despre trecutul unei anumite zone şi pot contribui la păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural”, ne-a declarat Marius Panţiru.

De precizat faptul că, în România, pentru deţinerea unui detector de metale este necesară o autorizaţie din partea Poliţiei de Patrimoniu unde ai reşedinţa. Procedura este simplă, autorizaţia se obţine prin depunerea unor documente şi te poate scuti de bătăi de cap: amenzi, iar în unele situaţii chiar confiscarea detectorului de metale. Legea îi obligă pe deţinătorii detectoarelor de metale să raporteze şi să predea autorităţilor descoperirile de patrimoniu în maximum 72 de ore, urmând, deşi rareori se întâmplă asta, să fie recompensaţi.

 

 

Comentarii