3146 de ieşeni pe lista prădătorilor sexuali de la Poliţie. Ei reprezintă 5% din totalul infractorilor de acest fel din ţară

sâmbătă, 19 august 2023, 01:50
3 MIN
 3146 de ieşeni pe lista prădătorilor sexuali de la Poliţie. Ei reprezintă 5% din totalul infractorilor de acest fel din ţară

Sute de ieşeni au fost introduşi în registrul naţional cu numele celor care au comis infracţiuni sexuale. De fapt, Iaşul are un număr destul de mare de astfel de infractori: vorbim de 5% din numărul total de la nivel naţional. Cele mai multe infracţiuni sunt violuri, dar şi pornografie infantilă şi proxenetism. În alte ţări, registrul este public, pentru a fi consultat, la noi este secret. 

De asemenea, în alte ţări, registrul este însoţit de nume şi fotografii, ca oamenii să se ferească de aceşti indivizi. Câţi ieşeni sunt înscrişi în acest registru şi ce drepturi au aceştia puteţi citi în rândurile de mai jos.

Registrul national al persoanelor care au comis infracţiuni sexuale a fost înfiinţat destul de recent, în anul 2001, şi are un număr destul de mare de „înscrişi”. La data de 18 iulie 2023, în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale erau înscrise 64.791 de persoane, arată cele mai recente statistici ale Ministerului de Interne.

În Polonia, sunt înscrişi aproximativ 3.700, însă doar cei care au săvârşit infracţiuni precum viol, pedofilie, agresiuni sexuale, proxenetism. În România, „paleta” este mai largă, fiind incluse şi infracţiuni precum ultraj contra bunelor moravuri. În orice caz, Iaşul are unul dintre cele mai pline registre între judeţe, cel mai probabil deoarece are un număr mare de locuitori, aproape un million.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Iaşi, la data de 3 iulie 2023, în Registrul Naţional figurau 3.146 de persoane fizice născute în raza teritorială a judeţului Iaşi. Acest număr reprezintă cam 5% din numărul total înregistrat la nivel national. Potrivit site-ului Libertatea, la nivel naţional, din 1.507 inculpaţi trimişi în judecată anul trecut pentru infracţiuni sexuale, 100 erau recidivişti, din datele Parchetului General.

Mulţi dintre ei figurau în Registrul Agresorilor Sexuali şi se aflau, teoretic, sub supravegherea poliţiei. Asta nu i-a împiedicat să facă noi victime. La Iaşi, persoanele înscrise în registru care locuiesc în municipiu sunt supravegheate de către poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi poliţia rurală, pentru cei din registru ce nu locuiesc la oraş.

În registrul din România apar cei condamnaţi, dar şi cei cercetaţi. Şi nu doar pentru viol, molestarea copiilor şi pornografie infantilă, ci şi pentru proxenetism, ultraj contra bunelor moravuri, trafic de minori sau de persoane, agresiune sexuală, hărţuire sexuală, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, exploatarea cerşetoriei, folosirea unui minor în scop de cerşetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, folosirea prostituţiei infantile.

Obligaţiile infractorilor indexaţi

Cei înscrişi în registru au obligaţia ca, mai mult de o dată la trei luni să se prezinte la poliţie, conform unui grafic de prezenţă. Iar dacă pleacă de acasă pentru mai mult de 15 zile, ei trebuie să raporteze la poliţie unde se duc, în ce scop şi pentru cât timp. Atunci când poliţistul constată că cel supravegheat de el nu-şi respectă obligaţiile, sesizează procurorul şi e întocmit un dosar penal.

La nivel naţional nu există nicio evidenţă a dosarelor deschise pentru nerespectarea obligaţiilor de către cei înscrişi în Registrul Agresorilor Sexuali. Potrivit dispoziţiilor interne, atunci când ei pleacă în altă ţară, „poliţistul de caz informează autorităţile poliţieneşti din statele respective”, „luând în considerare riscul recidivei” şi pentru a preveni şi combate criminalitatea transfrontalieră.

În cazul celor care s-au sustras obligaţiilor, poliţiştii n-au avut ce să anunţe în alte state, pentru că ei au aflat despre deplasările în străinătate abia după ce „supravegheaţii” s-au întors în ţară. 

Comentarii