Analize gratuite noi în pachetul de bază pentru depistarea diabetului
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 28.07.2021

Analize gratuite noi în pachetul de bază pentru depistarea diabetului

GALERIE
analize
  • analize
- +

Medicul de familie va putea prescrie şi tratament cu Metformin pentru cei aflaţi în fază de pre-diabet.

Diabetul zaharat de tip II va putea fi prevenit şi diagnosticat mai repede, după ce medicii de familie care fac parte din Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) au solicitat Ministerului Sănătăţii (MS) modificarea unor prevederi în Contractul Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale pentru anii 2019 - 2020. Acestea au fost acceptate de MS, cu promisiunea că vor fi incluse în noile Norme la Contractul Cadru CNAS.

Astfel, printre modificări se numără introducerea unor investigaţii paraclinice pe care medicul de familie le poate recomanda persoanelor asimptomatice în pachetul de analize paraclinice de bază, dar şi introducerea hemoglobinei glicate în lista investigaţiilor pe care medicul de familie le poate recomanda persoanelor asimptomatice cu risc crescut de a dezvolta diabet.

Aici sunt incluse persoane cu valori modificate ale glicemiei, suprapondere sau obezitate, hipertensiune arterială, modificări ale profilului lipidic, vârsta de peste 45 de ani, rude de gradul I care au diabet zaharat.

„La ora actuală, abordarea corectă a diabetului, indiferent dacă ne referim la prevenţie sau managementul bolii nu se limitează doar la urmărirea profilului glicemic, ci presupune identificarea tuturor factorilor de risc şi intervenţii prompte şi specifice pentru contracararea acestora. Cheia prevenirii acestor complicaţii o reprezintă prevenţia şi diagnosticul precoce a diabetului, respectiv monitorizarea corectă a pacienţilor cu diabet“, se precizează în memoriul înaintat către MS.

De asemenea, medicii au mai solicitat şi posibilitatea de a recomanda tratamentul cu Metformin în cazul pacienţilor cu pre-diabet, care nu reuşesc să îşi ţină glicemia sub control prin schimbarea stilului de viaţă. Mai exact, aceştia sunt pacienţi aflaţi la limita dintre normalitate şi boală, cu glicemii mai ridicate decât cele normale, însă care nu sunt încă diagnosticaţi cu diabet.

„De câţiva ani au început şi europenii să trateze stadiul acesta intermediar între starea de sănătate şi cea de boală cu un medicament care se dă şi în tratamentul diabeticilor şi care ajută ca pacientul să intre în starea de normalitate, iar boala să fie mult întârziată. Medicamentul creşte sensibilitatea ţesuturilor noastre la acţiunea insulinei, produsă de pancreas, ajutând astfel să procesăm insulina mai bine. Aceste modificări erau necesare pentru că în România nu exista posibilitatea ca medicul de familie să prescrie Metformin, medicul de familie nu poate prescrie tratament pentru diabet, ci doar poate continua prescripţia“, a explicat dr. Dana Popescu, medic de familie ieşean şi secretar al SNMF.

Propunerile au fost discutate la o conferinţă a medicilor de familie care a avut loc la Târgu Mureş în primăvara acestui an, unde au fost prezenţi şi mai mulţi specialişti diabetologi, fiind subliniată atunci importanţa prevenţiei în modul în care evoluează boala.

De asemenea, pentru un management mai bun al bolii, medicii susţin că este nevoie şi de existenţa unui registru de pacienţi cu diabet la nivel naţional, de ghiduri şi protocoale de tratament actualizate şi în armonie cu recomandările de tratament internaţionale, dar şi de programe de informare şi educare a pacienţilor şi a aparţinătorilor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Alexandru LĂZESCU

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Atunci când ţările în care se aplică politicile socialiste intră invariabil într-o criză profundă, ajung în ruină economică şi la proteste reprimate brutal, ampla falangă progresistă din zona politică, academică şi din mass media din Occident ne explică că motivul este că acolo nu se aplica cu adevărat socialismul.

Filmuletul zilei

opinii

Oraşe de antichităţi

Briscan ZARA

Oraşe de antichităţi

Comunismul a fost o idee proastă, fără discuţie. Aşa ceva nu se poate aplica decât poate într-o societate cu mult mai dezvoltată şi conştientă de sine decât cele existente acum şi cu 50 de ani în urmă. A organiza o ţară întreagă după nişte principii fixe, nivelatoare, înjositoare pentru unii şi înălţătoare pentru alţii, ambele pe nedrept, este o crimă adevărată. Nu poţi neglija cu totul individul, cu unicitatea lui, pentru binele societăţii în ansamblu. Pentru că ăsta e comunismul, ca orice regim totalitar, un sistem care neglijează individul.

Povestea de război a marii Regine (II)

Mihai DORIN

Povestea de război a marii Regine (II)

Istoria românilor, dar şi cea universală, stă mărturie că monarhia este regimul care, în toate timpurile, a beneficiat de cea mai mare încredere din partea oamenilor. Să reţinem şi faptul că pe această relaţie de încredere s-au structurat marile idealuri în istorie, în vreme ce neîncrederea le-a năruit. În fine, regele reprezintă o triplă "realitate socială, politică, religioasă". Însă fundamentul regalităţii în economia istoriei este faptul că aceasta este cel mai puternic simbol al naţiunii, al unităţii, al continuităţii, al fertilităţii şi al mântuirii.

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

Ioan Alexandru TOFAN

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

S-a terminat admiterea şi atmosfera în universitate este aceeaşi ca la sfârşitul unei nunţi la un cămin cultural de la sat. Mormane de hârtii (chiar dacă există o platformă online de înscriere, dosarul plic este inevitabil ca o lege a firii), sticle cu apă sălcie, scrumiere pline, pixuri aruncate, priviri obosite, transpiraţie, poveşti amuzante sau teribile. Dar şi un sentiment de mulţumire, ca după număratul darului: au venit şi anul acesta studenţi, nu ne desfiinţează nimeni. Ba chiar au venit mai mulţi decât anul trecut, cel puţin la licenţă.

pulspulspuls

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

PULS

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

Iată, stimaţi participanţi la trafic, că deşi a trecut atâta vreme de la ceea ce colegii lui au acuzat la junele conţilier userist Ciorăpel că este de-a dreptul trădare în favoarea hidrei chiriciste, încă mai apar pe surse detalii interesante despre acea joie neagră şi mâloasă a politichiei de Bahlui. 

Caricatura zilei

După o analiză mai atentă, Rădoi a descoperit motivul pentru care România a luat bătaie de la Coreea

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.