Cum scoatem Iaşul din ambuteiaje? Sunt benzile unice şi pasajele soluţii viabile? Iată părerile specialiştilor!

miercuri, 15 noiembrie 2023, 02:50
7 MIN
 Cum scoatem Iaşul din ambuteiaje? Sunt benzile unice şi pasajele soluţii viabile? Iată părerile specialiştilor!

Prima şi cea mai la îndemână soluţie ar fi benzile unice pentru transportul în comun/ Deşi costisitoare, nimeni nu renunţă la pasaje în intersecţiile-cheie şi la ieşirile din oraş

După ziua de luni, care a confirmat din nou că infrastructura stradală ieşeană e depăşită în faţa numărului de autovehicule, ieri totul revenise la normalul pe care îl ştim, adică la ambuteiajele clasice de la intrările/ ieşirile din oraş, respectiv în punctele nevralgice Podu-Roş, capătul din Bucium al Pasajului Socola şi alte intersecţii aglomerate.

VIDEO: Alo Iasi

În prima zi din săptămână, un şantier deschis de ApaVital şi care a ocupat două benzi, adică jumătate din lăţimea şoselei Bucium, a blocat traficul nu doar pe arterele care se intersectează acolo – Bucium, Socola, Poitiers – ci până mult mai departe, în Tudor Vladimirescu şi Podul de Piatră. Propagarea acestei unde, numită „Efect Fluture” de fostul ministru secretar de stat la Transporturi Adrian Covăsnianu, de la „Moldova Vrea Autostradă”, expresie preluată din teoria haosului care presupune că un eveniment relativ minor petrecut într-un loc anume poate să aibă efecte însemnate la distanţă mare. Aşa cum s-a întâmplat luni în Iaşi.

Așa a arătat o parte din traficul de luni, situație răspândită în tot orașul:

Chirica: „Înghiţim în sec, dar terminăm”

 

În seara aceleiaşi zile, primarul Mihai Chirica a anunţat că, după discuţii purtate cu directorul general de la ApaVital, lucrările la conductele ce vor subtraversa intersecţia Bucium-Poitiers-Trei Fântâni se vor derula doar noaptea. Într-adevăr, a doua zi şantierul care a paralizat traficul în aproape jumătate de oraş era închis, cu locul intervenţiilor pe carosabil semnalizat corespunzător, iar poliţişti de la Rutieră şi Locală au asistat fluxul auto în zonă.

„Este o situaţie care ne va pune în gardă şi cu celelalte lucrări pe care avem de gând să le facem”, a spus primarul Mihai Chirica, făcând apel la înţelegerea ieşenilor. „Şi Pasajul Socola, şi modernizarea şoselei Bucium şi a bd. Poitiers, şi introducerea în subteran a reţelelor electrice şi de apă-canalizare trebuie făcute odată pentru totdeauna. Înghiţim în sec, dar terminăm”, a afirmat el într-o primă intervenţie după degrevarea traficului în zonă.

CITIȚI ȘI: Harta calvarului din trafic: “Nu am cuvinte pentru ce au trăit ieșenii astăzi!”. Domnule primar, treziţi-vă!

Lucrările fac parte din proiectul de jumătate de miliard de euro cu finanţare europeană derulat de ApaVital pentru extinderea reţelelor din aproape jumătate de judeţ. Cele care au dus la blocarea traficului sunt incluse în pachetul destinat Zonei Metropolitane Iaşi Sud, în lotul care urmează să conecteze localităţile Bârnova, Cercu, Păun, Todirel, Vişan, Pietrărie, Hlincea, Ciurea, Picioru Lupului, Dumbrava şi Lunca Cetăţuii. Contractul a fost semnat în martie 2022 cu Conest SA, companie care se va ocupa şi de modernizarea şoselei Bucium şi a Pasajului Socola, şi are termen de finalizare 25 de luni.

 

Cum se vede din Primărie rezolvarea situaţiilor de blocaj

 

Într-un dialog purtat ieri cu reporterul Ziarului de Iaşi, primarul a arătat că orice eveniment care se întâmplă pe o arteră importantă din Iaşi creează disfuncţionalităţi de trafic, şi a menţionat un accident petrecut duminică pe bd. Tudor Vladimirescu, pe linia de tramvai, în urma căruia s-au format cozi de maşini lungi de sute de metri de o parte şi de alta.

Ar putea fi extinderea transportului public o soluţie în asemenea situaţii? Mihai Chirica a replicat că CTP se confruntă cu o criză nu atât de mijloace de transport, cât de vatmani şi şoferi de autobuze. Mai sunt 30 de autobuze care urmează să intre în circulaţie, a amintit el, invocând pe de altă parte că şi aceste mijloace de călătorie sunt prinse în coloanele din trafic. Astfel, un autobuz care a circulat luni pe ruta 42 Copou-Bucium a avut nevoie de 2 ore şi 20 minute pentru a parcurge acest traseu.

Ca soluţii, primarul Iaşului a enumerat măsurile de organizare a traficului în locurile unde numărul benzilor se restrânge, modificarea timpilor de semaforizare, prioritizarea transportului public. Edilul ne-a precizat că nu a renunţat la proiectele pasajelor prevăzute pentru zone precum intersecţia Podu-Roş şi Rond Copou – Agronomie. Dacă primul a ridicat anumite probleme de arhitectură pentru varianta aeriană, „gândiţi-vă câte probleme ar fi dacă ne-am decide să fie în subteran. A fost nevoie de patru ore (în intersecţia Bucium-Poitiers) pentru blocarea traficului în aproape jumătate de oraş. O săpătură în Podu-Roş ar însemna abandonarea cartierelor Nicolina şi Bucium”. La fel, pasajul proiectat pe sub strada Anastasie Panu, „pe care acum îl regândim din perspectiva tehnică a realizării lui”, respectiv etapizată, nu în întregime.

În fine, Mihai Chirica a menţionat şi pasajul pe care îl are în plan Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere peste calea ferată de la ieşirea din Iaşi spre Tomeşti.

 

Boz: „Neapărat benzi unice pentru transportul public”

 

Directorul Asociaţiei Metropolitană de Transport Public merge mai departe cu prioritizarea transportului public de călători. Eduard Boz mizează pe acest serviciu ca fiind soluţia cea mai rapidă şi mai uşor de pus în practică de descongestionare a traficului. „Ajungem într-o situaţie precum cea de luni în care nu se mai mişcă nimeni în trafic. De aceea trebuie încurajat transportul public, iar pentru asta e necesar să continuăm să facem benzi unice”, ne-a spus el.

Eduard Boz a arătat că pe bd. Socola, de exemplu, prima bandă e parcare. „Desfiinţăm parcarea, asta e, oamenii vor putea să-şi lase peste noapte maşinile în parcările magazinelor de pe bulevardul respectiv”, a avansat el o soluţie de data asta pentru autoturismele celor care locuiesc în zonă. În cazul traseelor de autobuz spre Bucium, se creează o bandă unică până la Pasajul Socola, unde ea ar urma să fie reversibilă, în funcţie de volumul de trafic din anumite intervale orare.

Eduard Boz a exemplificat pe de altă parte aglomerarea încă din a doua, a treia staţie de la capăt a tramvaielor şi autobuzelor – cazul mijloacelor de transport care vin din Nicolina spre centrul oraşului. Ar mai fi nevoie de 30-40 de mijloace de transport în plus pe zi, a menţionat el, amintind şi de cursele din Zona Metropolitană.

„Neapărat benzi unice acolo unde trama stradală permite sau instituirea sensului unic acolo unde strada este mai îngustă, astfel încât o bandă să fie rezervată transportului public”, a conchis el.

 

Covăsnianu: „Va fi mai grav dacă nu facem nimic acum. Se investeşte mult în proiecte imobiliare”

 

Adrian Covăsnianu, membru (fondator) al Asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă”, a avut mai multe intervenţii în spaţiul public, inclusiv pe subiectul scoaterii traficului greu din oraş. Odată cu eliminarea maşinilor grele din oraş, vor putea fi reconfigurate benzile de trafic de la 3,5 metri la 2,75 m, ceea ce va creşte viteza de trafic în unele intersecţii. Însă Centura Iaşi-Est e abia în faza studiilor preliminare.

„Va fi mai grav, pentru că se investeşte mult în proiecte imobiliare”, s-a arătat el reticent că situaţia se va rezolva. Cu o infrastructură stradală neadaptată, va trebui să avem un management de trafic performant, a opinat Covăsnianu. În varianta optimistă, punctele nevralgice de trafic ar fi degrevate prin construirea de pasaje. Dacă traficul nu mai încape pe orizontală, trebuie aplicate soluţii pe verticală, a spus Adrian Covăsnianu, arătând spre investiţiile de acest fel făcute la Oradea. “Altfel, nu facem decât să mutăm o congestie de trafic dintr-o intersecţie în următoarea”, a descris el măsurile adoptate punctual de administraţia oraşului. 

Încă un set de lucrări, tot la conductele de apă din Bucium

 

Cei de la ApaVital ne-au precizat că un alt pachet de lucrări este în derulare în cadrul interconectării sistemului de distribuţie a apei din municipiul Iaşi cu sistemul de distribuţie din comuna Bârnova, o investiţie de 3,8 milioane de lei suportată din fonduri proprii. Necesitatea extinderii reţelelor cu peste 5500 metri de conducte a fost explicată inclusiv prin amploarea dezvoltării imobiliare din zona periurbană, care implică asigurarea infrastructurii hidroedilitare şi suplimentarea debitelor de apă.

În acest moment, se lucrează pe tronsonul de pe stradela Bârnova. „Pentru şoseaua Bucium, lucrările vor fi demarate după obţinerea avizului de la Biroul Rutier al Poliţiei mun. Iaşi (executantul are graficul de execuţie vizat de Primăria Iaşi); lucrările se vor executa pe trotuar, pe partea stangă – sensul de mers spre ieşire din oraş, cu restricţionarea accesului circulaţiei auto pe o singură bandă, pe tronsoane de lucru de maxim 50 m.”, ne-au informat cei de la ApaVital.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii