Cum va fi amenajată viitoarea Casă a Muzeelor. Va avea și sală de lectură

miercuri, 17 octombrie 2018, 01:56
2 MIN
 Cum va fi amenajată viitoarea Casă a Muzeelor. Va avea și sală de lectură

Complexul situat în plin centrul oraşului fusese restaurat iniţial ca să găzduiască o parte din administraţia judeţului.

Sediul fostei Chesturi (Poliţia) a oraşului şi, anterior, sediul revistei „Viaţa Românească“, clădire monument istoric situată în spatele Stării Civile, va deveni „Casa Muzeelor“.

Ieri, preşedintele Consiliului Jude­ţean, Maricel Popa, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regio­nală Nord-Est, Vasile Asandei, au semnat contractul de finanţare europeană pentru proiectul „Consolida­re, refuncţionalizare şi mansardare“ a construcţiei care, în 2021, va împlini 100 de ani de la inaugurare.

Construit iniţial pentru redacţia „Vieţii Româneşti“, imobilul a devenit sediul poliţiei în 1934, după mutarea revistei la Bucureşti. Pogromul declanşat la sfârşitul lunii iunie 1941 împotriva unora dintre locuitorii de atunci ai Iaşului a um­plut curtea de sânge. În memoria mii­lor de evrei ucişi în acele zile, în sediul Chesturii şi în trenurile morţii care i-au deportat în Transnistria, în­treg demisolul şi o parte a parterului clădirii – adică locurile unde au fost săvârşite crimele – vor găzdui Mu­zeul Pogromului.

La parter se vor regăsi Muzeul Literaturii Evreieşti, o sală a tiparniţei şi una a primelor tipărituri, precum şi o secţiune dedicată instrumentelor de scris. La etaj vor fi amenajate o bi­bliotecă, o sală de lectură, una de audiţii muzicale, dar vor expuse şi personaje-păpuşi, documente şi obiecte care au aparţinut scriitorilor. Mansarda nou-amenajată va găzdui expoziţii de broderie, pictură şi ceramică, precum şi ateliere de broderie şi ţesut covoare, de pictură, sculptură şi practică în domeniul artei teatrale.

Investiţia se ridică la 16,6 mi­lioane de lei, din care 15,1 milioane reprezintă suma nerambursabilă – 13,1 milioane de la Fondul Euro­pean de Dezvoltare Regională şi 2 milioane de la bugetul de stat. Cu aceşti bani se vor finaliza lucrările la structura clădirii, vor fi realizate elementele de arhitectură şi amenajările interioare.

Comentarii