Doctorii tineri fug de posturile rurale. Opt comune din judeţul Iași au acum deficit de medici de familie și va fi şi mai rău

luni, 02 decembrie 2019, 02:58
3 MIN
 Doctorii tineri fug de posturile rurale. Opt comune din judeţul Iași au acum deficit de medici de familie și va fi şi mai rău

Oficialii CJAS spun că mulţi medici ies la pensie, iar tinerii nu sunt atraşi de o astfel de carieră

Avem zone cu deficit de medici de familie, arată datele de la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate. Motivul: majoritatea celor care au contract în momentul de faţă cu CJAS Iaşi sunt în pragul pensiei, iar tinerii specialişti nu se închesuie în cabinetele de la ţară. Potrivit declaraţiilor directorului general CJAS, Radu Ţibichi, în momentul de faţă nu se poate vorbi de o criză a medicilor de familie în judeţ. „Momentan, datorită faptului că vârsta de pensionare a crescut la 67 de ani în cazul medicilor, există o pauză în problema deficitului de medici de familie. În anii care urmează, şi aceştia nu sunt departe, va fi o problemă reală, pentru că majoritatea medicilor de familie se află în pragul pensionării“, a subliniat Radu Ţibichi.
 
Potrivit legislaţiei, un medic poate profesa până la 70 de ani, dar cu dispensă. „Mai există de punctat faptul că la nivelul judeţului mai este o comisie formată din membri ai Direcţiei de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor şi CJAS, comisie care poate decide prelungirea activităţii medicilor peste limita de vârstă. Şi asta e o formă de a acoperi dreptul la asistenţă medicală primară pentru toată populaţia“, a adăugat Radu Ţibichi. Şasele de ocupare a cabinetelor medicale pe uşa cărora se va pune lacătul sunt mici, în condiţiile în care specializarea nu mai este atractivă pentru absolvenţii de medicină. În acelaşi timp, nici locurile la rezidenţiat pentru medicina de familie nu sunt atât de numeroase. Anul acesta, la concurs, pe judeţul Iaşi, la această specializare au fost scoase 22 de locuri din total de 512, iar la nivel naţional, 179 din 3.698.
 
În momentul de faţă, la nivelul judeţului există 410 medici de familie aflaţi în contract cu CJAS, dintre aceştia aproape 200 au cabinetele în mediul rural. Mai exact 200 la 418 localităţi. Conducerea CJAS recunoaşte că există un deficit în anumite comune, cum ar fi Costeşti, Golăieşti, Lespezi, Movileni, Lun­gani, Răchiteni, Sireţel şi Tătăruşi. „În aceste comune mai există cabinete ale medicilor de familie. Numai trei dintre ele sunt fără medic. Însă, şi în această situaţie, pacienţii din localitatea respectivă au variante în a se înscrie pe listele medicilor din loca­lităţile limitrofe. Să nu uităm că un rol important revine autorităţilor locale, respectiv primăriilor, care ar trebui să creeze condiţii mai bune, care ar trebui să facă aceste localităţi mai atractive“, a spus Radu Ţibichi. Migrarea la cabinetele din localităţile învecinate a dus invariabil la o creştere a numărului de pacienţi pe lista medicilor de familie respective. Conform legii, numărul maxim de pacienţi pe listă este 2.200, însă, în multe cazuri, numărul depăşeşte 2.500.

Comentarii