Dubla crimă din zona Ciric: Un suspect, la spital cu mâna tăiată

luni, 13 decembrie 2021, 16:55
1 MIN
 Dubla crimă din zona Ciric: Un suspect, la spital cu mâna tăiată

Unul dintre suspecţii în cazul dublei crime din cartierul Moara de Vânt ar fi ajuns la spital în ziua de 9 decembrie, susţin surse medicale pentru ZDI. 

„În data de 9 decembrie, între prezentările de urgență (UPU a Spitalului "Sf. Spiridon" – n.r.), a fost și un bărbat cu o vârstă aproximativă de 20 de ani, cu nume cu rezonanță arabă, cu o plagă tăiată la nivelul mâinii drepte. Pacientul a fost văzut de medicul de urgență și apoi tratat împreună cu colegii de la Chirurgie Plastică, s-a făcut toaleta și sutura plăgii. A plecat la domiciliu cu recomandări de tratament, nu a mai revenit”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD.

Potrivit unor surse citate de televiziunea Antena 3, ar fi vorba chiar despre Ahmed Sami El Bourkadi,studentul marocan, cu pasaport canadian, pentru care procurorii au cerut mandat de arestare în lipsă.

Comentarii