Caută 
În urmă cu 33 de ani s-a turnat asfalt pentru Kim Ir-sen
(FOTO) O ciudăţenie: drum judeţean cu gropi, dublat la câţiva metri de un drum asfaltat
4 MIN
Până la Ungheni, şoseaua e de legendă. Localnicii spun că a fost făcută de ochii dictatorului nord-coreean venit în vizită în România. Azi, drumul arată ca acum 33 de ani: ba e drept, ba e plin de gropi, ba e dublat de nişte drumuri asfaltate: sunt cele de exploataţie agricolă realizate cu fonduri europene.
Ungheni e o comună ruptă în două de Prut. De fapt, nu Prutul o rupe, ci graniţa de pe râu. Aici este acum poarta feroviară de intrare în Uniunea Europeană. Podul Eiffel, numit aşa după celebrul arhitect care l-a proiectat, nu permite accesul autovehiculelor. Un proiect de construire a unui pod rutier dă speranţe locuitorilor de pe ambele maluri: până la Iaşi, cei de pe malul stâng vor avea de mers doar 22 km cu maşina, în loc de 47, cât au de parcurs prin Sculeni. Până atunci însă, doar pietonii se pot strecura pe lângă calea ferată. După punctul vamal, linia de tren merge în apropierea drumului. Drumul e numai gropi: de peste 30 de ani, de când a fost asfaltat prima dată, a mai primit doar petice de asfalt. Primarul ne istoriseşte o legendă care spune că, dacă nu era Kim Ir-sen, drumul ce leagă comuna lor de Iaşi ar fi rămas multă vreme doar de pământ şi piatră. Kim Ir-sen, părintele Coreei comuniste, avea fobie la zboruri şi se deplasa doar cu trenul. În 1984, a străbătut China şi Uniunea Sovietică ca să ajungă la graniţa statului pe care îl stăpânea bunul lui prieten Nicolae Ceauşescu. Doar că, din tren, se vedea şi cât de prost e drumul. Aşa că, în numai o lună şi jumătate, românii l-au făcut perfect ca-n palmă. Asfaltul, turnat direct peste pământul amestecat cu pietriş, a ţinut ceva mai mult decât cele trei zile pe care Kim Ir-sen le-a petrecut atunci în România. Şi azi, prin gropile şoselei, se poate vedea cât de subţire a fost stratul de bitum şi ce se află sub el. Bunul prieten al lui Kim Ir-sen a pierit în ’89, iar dictatorul nord-coreean a murit în ’94. De atunci, şi România, şi Coreea de Nord şi-au schimbat conducătorii, dar drumul de la Mânzăteşti spre Bosia şi Ungheni e aşa cum l-a lăsat Ceauşescu.
Ba e comunal, ba e judeţean. E şi cu noroc?
Au apărut, în schimb, nişte bretele de drum executate ca la carte: cu stratul de asfalt gros cât trebuie, şi chiar cu şanţuri betonate. „Mi-a fost greu să le explic oamenilor de ce facem drum acolo, şi nu reparăm drumul principal”, spune primarul Iulian Marcu. El a povestit că, spre sfârşitul exerciţiului financiar trecut (2007-2013), se auzea că viitorul Ghid al solicitantului fondurilor europene va acorda în primă fază bani pentru drumurile comunale. Drept urmare, DJ 249A a fost declasificat rapid şi „spart” în două drumuri comunale. La fel au procedat şi comunele din jur, cu drumurile lor: Victoria, Golăieşti, Gorban. Ghidul a apărut în 2015, cu alte criterii: acces (racord) la drum european sau măcar naţional, investiţii de peste un milion de euro, efectivul populaţiei etc. „Noi ce aveam? Investiţii nu, drum european nu, doar populaţie. Ca urmare, am luat 52 de puncte. Trebuie cel puţin 50, dar din experienţă ştiam că nu câştigă nimeni dacă n-are măcar 55”, a mai spus primarul. Aşa a şi fost: comuna Ungheni n-a prins niciun contract. Aşa că cei din Ungheni au cerut revenirea la Drum Judeţean – solicitare aprobată în ultima şedinţă a CJ.
Cum au apărut drumurile paralele
În mai 2015, Primăria Ungheni primeşte o notificare din partea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (acum Agenţia petru Finanţarea Investiţiilor Rurale), cum că se făcuse economie la proiecte şi că mai încăpeau exact 122 de finanţări de câte un milion de euro. Fără să mai stea pe gânduri, cei din Ungheni au semnat astă-toamnă contractul şi s-au ales cu 6,2 km de drumuri de exploataţie agricolă. Destinaţia este strictă, respectiv circulaţia utilajelor agricole şi doar în extravilan, niciun metru în sectorul construit. „Lumea mă condamnă”, spune primarul, care adaugă cu mândrie: „Totuşi, am reuşit să fac 45 km de reţea de furnizare de apă. La canalizare stăm mai prost, doar 18 km, dar apă are aproape toată lumea. Iar drumurile acelea vor fi gata în septembrie. O să le pun limitatoare, să nu le strice maşinile mai grele de 7,5 tone pe osie.” Ar mai fi gazul de tras şi, bineînţeles, asfaltul pe vechiul/noul drum judeţean. „Sunt aici Vama, Serviciul de Gospodărire a Apelor, dacă vine cineva de sus, de la Bucureşti, îşi rupe maşina”, spune primarul. El se consolează că PNDL a fost destul de darnic cu comuna pe care o conduce: patru şcoli reabilitate, bani pentrui modernizarea unor drumuri săteşti, o staţie de pompare care să urce apa pe un deal unde sunt câteva case. Au trecut 33 de ani de la vizita „preşedintelui etern” al ţării prietene şi din tren se vede iarăşi drumul prăpădit. Diferenţa între atunci şi acum e că în tren nu se mai află Kim Ir-sen.
