Franciscus Pontifex

Dată fiind majoritatea pilduitoare a creştinilor ortodocşi din Ţara Moldovei, precum şi a existenţei de veacuri a Iaşului ca sediu al mitropoliei, centru creştin cu rădăcini bizantine, o mare parte a concetăţenilor noştri ignoră tradiţia romano-catolică prezentă şi activă pe aceste plaiuri încă de la întemeierea statului medieval cu acest nume. Deşi, cu un minim efort, ne-am putea aduce aminte că decizia regelui catolic maghiar de a întemeia o marcă de apărare la Baia, în judeţul Suceava de azi, a fost actul fondator al unei construcţii administrative care s-a dezvoltat ulterior, de-a lungul veacurilor, aici, în Valahia Minor, aşa cum apare în documentele catolice, latine. Şi, tot din acest motiv, puţină lume ştie ce legătură este între Sfântul Francisc din Assisi şi Moldova, loc unde, la un an de la trecerea lui în veşnicie, săvârşită în 1226, s-a înfiinţat o primă episcopie franciscană şi poate nu e lipsit de importanţă să amintim aceste lucruri, ca o prefaţă la marea sărbătoare creştină ce se va oficia la Iaşi, pe 1 iunie 2019, de către Suveranul Pontif care şi-a luat chiar numele sfântului din Assisi.

Dintr-un document inedit aflat la Arhivele Naţionale Iaşi¹ aflăm că Matei Ghica, domnitorul Moldovei, acordă "franţiscanil(or), ce să află şăzători aici, în pământul Moldovei", printr-o anafora din 18 septembrie 1753, autorizaţia "să-şi facă [altă] biserică, noaoă, pe locul loru, alăturea cu biserica cea veche, ce s-au stricatu" în virtutea dreptului secular pe care aceştia l-au avut. În raportul întocmit la solicitarea domnitorului de către logofătul Iordache Cantacuzino, de hatmanul Costache Razul şi de Vei vistiernicul Aristarh, raport întărit şi contrasemnat de mitropolitul ortodox Calinic, se spunea: "noi, luminate Doamne, ştim că, nu de cându ne-am pomenit noi, după cum mai sus am zis, au avut biserică, ce încă din descălicătoarea ţării, din zilele altor luminaţi, răpoosaţi domni au avut ei biserică aici, în Iaşi. Şi nu numai aici, în Iaşi, ci în toată Ţara Moldovei, încă pre alocurea au mănăstiri mari de piatră cu înnalte zidiri, fiindcă sânt câteva sate mari întregi, tot de unguri papistaşi, de aceştia care toţi dau biru la visterie şi ţara noastră are mult folos şi ajutoriu de la dânşii” (subl. noastră)². Se cuvine, cred, să scoatem la lumină, din firidele memoriei istorice, aceste fapte importante pentru desăvârşirea statutului oraşului Iaşi de capitală a spiritualităţii creştine. Cu atât mai mult cu cât, papa Leon al XIII-lea va înfiinţa, prin scrisoarea Quae in christiani nominis incrementum, la 27 iunie 1884, Dioceza Moldovei, cu sediul episcopal la Iaşi, condusă de Monseniorul Nicolae Iosif Camilli, al cărui sigiliu episcopal este conservat tot în tezaurul Arhivelor Naţionale din Iaşi. Sunt repere istorice ale unei rodnice misiuni christice, complementare, între cele două mari ramuri ale credinţei creştine, care continuă firesc şi astăzi graţie colaborării frăţeşti dintre cele două biserici. Existenţa la Iaşi a unui viu dialog ecumenic se datorează în primul rând, trebuie spus acest lucru, deschiderii arătate de Mitropolia Moldovei, prin Prea Fericitul Daniel atunci când păstorea această instituţie şi, astăzi, prin Înalt Prea Sfinţitul Teofan care au găsit în Prea Sfinţitul Petru Gherghel, episcopul de Iaşi numit, în 1990, de papa Paul al II-lea, un perfect partener de dialog şi de lucrare împreună. În această atmosferă caldă şi spirituală vine la Iaşi papa Francisc, unul dintre cele mai profunde spirite contemporane, un curajos actor politic global cu o misiune pastorală îndreptată spre ajutorarea săracilor şi către salvgardarea lumii din ghearele distrugerii declanşate de tehnologie iresponsabilă şi război. La fel ca în cazul patronului său spiritual, despre care Dante spunea: "Poi que la gente poverella crebbe / dietro a costui, la cui mirabil vita / meglio in gloria del Ciel si canterebbe"³, Suveranul pontif duce o viaţă modestă, fiind el însuşi un model de cumpătare şi decenţă, nu numai pentru că a refuzat confortul apartamentului pontifical pentru sobrietatea căminului pentru pelerini, ci fiindcă nu osteneşte să dea exemple de compasiune şi ajutorare, materială şi spirituală, a celor aflaţi în nevoie, fie ei creştini sau nu. Venirea sa aici, în cel mai năpăstuit colţ de ţară, în judeţele ţinute de guvern în subdezvoltare şi sărăcie, în locurile uitate de politicieni şi discriminate financiar, timp de decenii, de nesăţioasa grupare de la centru care aplică principiul iacobin al administrării banilor tuturor doar în folosul unora, e salutară.

Prezenţa papei Francisc în mijlocul locuitorilor Moldovei, sâmbătă, 1 iunie la ora 17, în Piaţa Palatului Culturii, va fi un moment de o vibrantă trăire spirituală şi de o profundă, de neuitat, relevanţă istorică. Poate atunci, în marea tălăzuitoare de oameni, se va afla vreun om, creştin sărac, bolnav şi ispitit, aproape orb căruia să i se deschidă vederea pentru a se bucura de lumina soarelui şi de frumuseţea creaturilor lui Dumnezeu, cum scria Francesco di Assisi, în Cantico del Sole (psalm scris în dialect umbrian, în 1224): "Laudato si’, mi Signore cum tucte le Tue creature, / spetialmente messor lo frate Sole, / lo qual è iorno, et allumini noi per lui. /
Et ellu è bellu e radiante cum grande splendore: / de Te, Altissimo, porta significatione"⁴.

Recitind aceste versuri vom înţelege mai bine lumina ce se va revărsa aupra noastră sâmbătă, la fel ca asupra tuturor făpturilor de pe Pământ, când, unul dintre marii oameni cu care avem şansa de a fi contemporani va fi printre noi. Un om care şi-a început lucrarea duhovnicească în spiritul cuvintelor de mai sus, intitulându-şi enciclica chiar Laudato si’, atunci când episcopul argentinian, călugăr iezuit, Jorge Mario Bergoglio a devenit, prin decizia Conclavului cardinalilor din data de 13.03.2013, Franciscus.  Habemus papam!

¹ Arhivele Naţionale Iaşi, Colecţia Documente, Pach. MLXXVIII, document datat 1753 sept. 18.

² Citatele sunt din versiunea stabilită de Dr. Arcadie Bodale, arhivist, discipol al prof. Ioan Caproşu, căruia îi mulţumim pentru semnalare.

³ Divina comedie. Paradisul, XI, 94-96. În traducerea Etei Boeriu: "Apoi, crescând a sărăcimii ceată / pe urma lui, a cărui viaţă-n schit, / nu jos, ci-n Cer s-ar cuveni cântată"

⁴ "Lăudat să fii, Domnul meu, cu toate creaturile Tale şi mai ales cu domnul meu frate soare, prin care Tu ne dai ziua, lumina. El este frumos, strălucind cu mare slavă şi tot el Te întruchipează pe tine, Preaînalte". Cântecul Fratelui Soare, versiunea Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din România, https://ofmconv.ro/cantecul-fratelui-soare/

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor