Iaşul va prelua de la Bârnova şi Leţcani 15 km de drum. Consilierii judeţeni merg la Scobinţi să adopte 31 de proiecte de hotărâre

luni, 25 iulie 2022, 01:50
3 MIN
 Iaşul va prelua de la Bârnova şi Leţcani 15 km de drum. Consilierii judeţeni merg la Scobinţi să adopte 31 de proiecte de hotărâre

Pe ordinea de zi: bani de la buget, în lipsa alocărilor promise de la Bucureşti pentru modernizarea unor drumuri judeţene, un nou program de transport public judeţean şi suplimentări de fonduri pentru proiecte aflate în derulare – precum renovarea Spitalului de Copii

 

La doi ani de la preluarea puterii locale de la PSD, conducerea liberală a administraţiei judeţului decide şi ea să ţină şedinţele de plen în teritoriu. Dacă CJ-ul lui Maricel Popa a mers la primari PSD, miercuri aleşii se vor reuni la Scobinţi, unde primarul Gheorghe Hriţcu a virat la alegerile din 2020 cu tot cu consilieri de la PSD la PNL.

Motivul pentru care consilierii judeţeni vor merge la 75 km distanţă de municipiul Iaşi este semnarea ordinului de începere a lucrărilor de modernizare incluse în Lotul 3 al Axei rutiere Iaşi-Suceava, pe traseul căruia se află şi comuna Scobinţi. Amintim că în urmă cu două săptămâni contractul de execuţie a fost parafat de către preşedintele Consiliului Judeţean şi reprezentanţii firmei Daroconstruct.

Proiectele drumurilor, în viteza întâi

Aleşii vor avea pe ordinea de zi alte proiecte de modernizare a unor drumuri judeţene, pentru finanţarea cărora CJ a cerut bani prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Însă, până vor veni banii de la Bucureşti, consilierii vor aproba alocarea a 12,66 milioane de lei pentru modernizarea a aproape 11 km din DJ 244D, între Coropceni (intersecţia cu DN 24 Iaşi-Vaslui) – Ciorteşti – Doljeşti – limita judeţului Vaslui. Alte 15,17 milioane de lei vor fi scoase din bugetul CJ pentru continuarea lucrărilor pe DJ 249D, pe o lungime de aproape 29 km, de la intersecţia cu DJ 249E până la cea cu DJ 244F prin Moreni-Prisăcani-Măcăreşti-Grozeşti.

Pentru pregătirea proiectului de realizare a centurii uşoare a municipiului Iaşi (73 km în total), vor fi trecute din domeniul public al unor comune suburbane în cel al judeţului câteva segmente de drum. Astfel, de la Bârnova vor fi „împrumutate” străzile Traian Vuia, Apostol Vuia şi Schit Tărâţa (3,2 km), iar de la Leţcani (7,7 km) şi de la Horleşti (5,5 km) DC 26B care leagă DN 28 de DJ 248A (Iaşi-Voineşti).

Mersul curselor de pasageri în judeţ, începând cu 2023

Un proiect amplu asupra căruia urmează să se pronunţe aleşii este cel privind Programul de transport public judeţean pe grupe de trasee pentru următorii 6 ani (2023-2028). Aprobat şi completat de toate consiliile locale, programul cuprinde orarul tuturor curselor, inclusiv valoarea estimată a contractului pentru fiecare din cele 11 grupe de trasee – de la 54,8 de milioane pentru Grupa 10 (între Hârlău şi Tg. Frumos, cu toate comunele de pe această direcţie), la 203,2 milioane de lei pentru Grupa 4 (Iaşi-Scânteia-Şcheia-Mogoşeşti-Mironeasa). Plecările din Iaşi sunt fixate la ieşiri – Rond CUG, Rond Ţuţora, Rond Agronomie, Rond Canta). Amintim că, de la 1 ianuarie 2023, se preconizează preluarea traseelor în Zona Metroplitană de către CTP.

La Scobinţi, aleşii vor aproba şi bugetul societăţii care administrează viitorul parc industrial de la Leţcani. Potrivit proiectului de hotărâre, Industrial Park SRL va realiza în acest an venituri de 2000 de lei, dar va cheltui 155 de mii, iar, de anul viitor se va limita să cheltuiască suma preconizată din venituri, adică aproape 200 de mii de lei.

„SC laşi Industrial Park SRL propune acoperirea pierderilor inregistrate până la finele anului 2022, începând cu anul 2023, în primii 5 ani de funcţiune a activităţii de bază din cadrul parcului, precum şi din concesionarea intregii suprafeţe de teren de aproximativ 18,62 ha”, precizează proiectul de hotărâre. Parcul se află acum în curs de amenajare. În document este precizată valoarea de concesionare a terenului, respectiv 4,66 de lei/mp pentru o suprafaţă de 4 hectare.

Pe ordinea de zi se mai află propunerea de creştere a valorii investiţiei de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” (reabilitarea şi modernizarea clădirii), de la 121,47 milioane de lei la 133,82 milioane, din care CJ îşi asumă o parte mai mare decât cea aprobată cu mai bine de 5 ani în urmă, respectiv 45,6 milioane de lei, faţă de 27,4 milioane. 

Comentarii