În judeţul Iaşi sunt doar trei drugtestere. Numai două sunt folosite şi au depistat până acum doi şoferi cu probleme

marți, 29 august 2023, 01:50
2 MIN
 În judeţul Iaşi sunt doar trei drugtestere. Numai două sunt folosite şi au depistat până acum doi şoferi cu probleme

Polițiștii ieșeni se feresc să folosească drugtesterele în acţiunile obişnuite care vizează conduita rutieră a şoferilor. Ofițerii de poliție și agenții cunosc faptul că aceste aparate produc numeroase erori așa că preferă să evite complicaţiile care pot rezulta în urma unui test fals.

Aceste aparate sunt folosite însă în acțiuni mari de verificare, în care utilizarea lor este expres indicată, ori în cazul șoferilor  foarte ”amețiţi”, care prezintă şI alte indicii privind consumul de substanţe psihoactive. De altfel, în tot judeţul sunt numai trei astfel de aparate.

Cele trei drugtestere care există în Iași sunt împărţite la principalele structuri organizaţionale ale Poliţiei Rutiere din judeţ: unul este folosit de către poliția rutieră din Pașcani, un altul este la Serviciul Rutier Iași, responsabil în principal de activitatea din afara municipiului, și un al treilea la Biroul Rutier Iași, cu atribuţii speciale în oraş.

Din cele trei trei aparate, doar două au fost folosite în acest an, dar nici acestea într-un regim constant. Cu ajutorul acestora, doi șoferi au fost dovediți că erau cu adevărat drogați la volan. Aceştia au fost puși să sufle în drugtest, apoi au fost trimiși la Institutul de Medicină Legală, unde medicii specialişti au reușit să identifice substanța consumată de către șoferi.

”În anul 2023, au fost depistați doi conducători auto aflați sub influența substanțelor psihoactove, fiind întocmite două dosare penale. Potrivit prevederilor legale,  celor testați în trafic cu un mijloc certificat care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.

Comentarii