La Opera ieşeană a fost reînfiinţat Consiliul Artistic

joi, 01 aprilie 2021, 14:09
3 MIN
 La Opera ieşeană a fost reînfiinţat Consiliul Artistic

Una dintre primele măsuri luate de managerul interimar al Operei Naţionale Române Iaşi, Daniel Şandru, care asigură conducerea instituţiei de pe 4 martie, a fost reînfiinţarea Consiliului Artistic.

Din organismul care va coordona activitatea Operei ieşene fac parte specialişti renumiţi din spaţiul cultural, precum şi reprezentanţi ai fiecărui compartiment al ONRI, care au fost desemnaţi în urma unor alegeri interne. Iată componenţa Consiliului Artistic al Operei Naţionale Române Iaşi, al cărui preşedinte este Coordonatorul artistic al instituţiei, Andrei Fermeşanu: conf. univ. dr. Ciprian Andrei Ion (decan al Facultăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice Iaşi), prof. univ. dr. Corneliu Solovăstru, prof. Gheorghe Gheorghiţă Vornicu (director al Colegiului Naţional de Artă ”Octav Băncilă” Iaşi), prof. univ. dr. Bujor Prelipcean (director general, Filarmonica de Stat ”Moldova” Iaşi) – invitat, Anca Bîzgu (reprezentant Orchestră), Cristina Simionescu – Fântână (reprezentant solişti), Manuel Giugula (reprezentant Cor), Cristi Avram (reprezentant Serviciul Tehnic), Emil Ambrosă (reprezentant Studii Muzicale). Reprezentantul Corpului de Balet va fi desemnat în perioada următoare. Invitaţi mai sunt şi Marius Aftaragaci (reprezentant al Sindicatului ArtIS Moldova) şi Mihai Chelariu (reprezentant al Sindicatului ONRI).

”Aşa cum am promis atunci când am avut onoarea de a fi primit în frumoasa familie a Operei Naţionale Române Iaşi, împreună cu echipa mea am făcut câţiva paşi pentru asigurarea concordiei atât de necesare. Unul din aceşti paşi este înfiinţarea Consiliului Artistic, organismul care, practic, va decide linia artistică pe care va merge prestigioasa Operă ieşeană. Cum din Consiliu fac parte artişti apreciaţi de întreg colectivul, precum şi personalităţi marcante ale culturii ieşene, sunt încrezător că se vor face lucruri extraordinare, pe care publicul ieşean le va aprecia din plin. Filosofia mea este că Opera înseamnă, înainte de toate, artiştii şi publicul, faţă de care, oricine ar fi, managerul este un servant. Deopotrivă al lor, al actului de cultură şi, evident, al interesului public” a declarat Daniel Şandru.

Consiliul Artistic al Operei Naţionale Române Iaşi s-a întrunit astăzi pentru prima dată.

La finalul întâlnirii, Andrei Fermeşanu a precizat: ”A fost o primă întâlnire rodnică în dialog şi sondare de soluţii pe termen imediat şi mediu. Personalităţi muzicale şi artistice de prim ordin ale Iaşului, alături de reprezentanţii desemnaţi ai compartimentelor din cadrul ONRI şi-au unit energia şi experienţa într-o primă şedinţă dintr-un şir pe care-l privesc cu încredere şi optimism. Ordinea de zi a inclus teme de interes precum programarea spectacolelor stagiunii în curs, repertoriul, noi titluri ce se doresc a fi adăugate. Totodată s-a discutat despre parteneriate de colaborare, pe de o parte cu instituţiile de spectacole din sfera artistică, Ateneul Naţional din Iaşi, Filarmonica de Stat ”Moldova” Iaşi, şi pe de altă parte cu cele care pregătesc artiştii de mâine: Universitatea Naţională de Arte < George Enescu> Iaşi şi Colegiul Naţional Iaşi".

Următoarea şedinţă a Consiliului Artistic al Operei Naţionale Române Iaşi va avea loc luna viitoare.

 

Comentarii