Scriitoarea Florina Ilis, câştigătoarea Premiului Naţional de Proză “Ziarul de Iaşi” 2012

vineri, 05 aprilie 2013, 01:50
3 MIN
 Scriitoarea Florina Ilis, câştigătoarea Premiului Naţional de Proză “Ziarul de Iaşi” 2012

"«Vieţile paralele», un roman pasionant, scris de o romancieră care s-a impus ca una din revelaţiile prozei româneşti", apreciază cartea premiată preşedintele juriului, criticul Alexandru Călinescu.

Romanul „Vieţile paralele” semnat de Florina Ilis a fost ales de juriu câştigător al Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi”. Volumul, publicat în 2012 la editura Cartea Românească, s-a aflat pe lista scurtă a nominalizărilor alături de alte patru titluri de incontestabilă valoare: „Nepotul lui Dracula” (Alexandru Muşina), „Cronicile genocidului” (Radu Aldulescu), „Toate bufniţele” (Filip Florian) şi „Hotel Universal” (Simona Sora).

„Vieţile paralele” este o carte apreciată de cunoscători drept o construcţie narativă ambiţioasă şi originală. „Florina Ilis reconstituie viaţa lui Eminescu pe baza unui impresionant efort documentar, dar documentaţia este absorbită în ficţiune. Romanul propune o vertiginoasă navetă temporală care face legătura între existenţa lui Eminescu şi posteritatea lui. Un roman pasionant, scris de o romancieră care s-a impus ca una din revelaţiile prozei româneşti din ultimul deceniu. Sunt convins că juriul a făcut o alegere fericită”, subliniază Alexandru Călinescu, critic literar şi preşedinte al juriului.

Florina Ilis, originară din judeţul Bihor, dar stabilită în Cluj, a absolvit Facultatea de Litere şi Şcoala de Înalte Studii Postuniversitare de la „Babeş – Bolyai”. Debutul în lumea literară l-a făcut în anul 2000, cu volumul „Haiku şi caligrame”. Au urmat „Coborârea de pe cruce” în 2001 şi „Chemarea lui Matei” în 2002. În atenţia publicului iubitor de lectură s-a aflat şi romanul „Cruciada copiilor”, distins cu numeroase premii – Cartea Anului 2005, Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul „Ion Creangă“ acordat de Academia Română, Premiul Courrier International pentru cea mai bună carte străină.

Pentru a-l evoca pe scriitorul şi ziaristul ieşean Aurel Leon, fost director onorific al cotidianului, în fiecare an „Ziarul de Iaşi“ acordă un premiu şi celui mai interesant debut literar al unui autor local. De data aceasta, distincţia ajunge la Mircea Păduraru, pentru volumul „Reprezentările Diavolului în imaginarul literar românesc”. „Premiul pentru debut răsplăteşte o carte care aduce în prim plan un cercetător de autentică vocaţie. E o lucrare de erudiţie scrisă totodată cu inteligenţă şi nerv”, mai arată Călinescu. Cartea face parte din colecţia „Biblioteca de Istorie Literară” şi a apărut în cadrul proiectului Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” pentru ANCS din anul 2012. Autorul, Mircea Păduraru, este asistent universitar doctor la Facultatea de Litere.

Din juriul care a ales câştigătorii fac parte criticul ieşean Alexandru Călinescu (preşedinte), precum şi cunoscuţii oameni de litere Emil Brumaru, Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Antonio Patraş, Doris Mironescu şi Valeriu Gherghel. Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” a fost înfiinţat în 2003, din dorinţa redacţiei de a-i premia pe cei mai buni scriitori români şi de a oferi repere valorice cititorilor pasionaţi de literatură. Decernarea premiilor va avea loc pe data de 19 aprilie, la ora 17.00, in Aula UMF, Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" fiind partenerul Ziarului de Iasi la acest eveniment.

Comentarii