joi, 18.08.2022
Se preconizează un an agricol fără precedent în ultimele decenii - cel puţin asta au susţinut fermierii din Moldova în ultima lună. După un an secetos, în care multe culturi au fost de-a dreptul calamitate, speranţa pentru 2021 este mare: au fost ploi multe, atunci când culturile "au legat", dar precipitaţiile au fost şi bine distribuite de-a lungul săptămânilor.
Anul trecut, spre exemplu, luna iunie 2020 a fost una deosebit de ploioasă, dar au fost furtuni şi concentraţii mari de precipitaţii în timp scurt. "Ziarul de Iaşi" a luat legătura cu specialiştii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi, care admit că sunt condiţii pentru culturi foarte bune toamna viitoare, dar îşi păstrează un optimism rezervat. "Agronomii au o vorbă, mai ales când vine vorba de culturile păioase de toamnă: până nu recoltăm, tot ce vedem pe teren e iarbă. Doamne fereşte! - dar o calamitate poate veni oricând", a declarat conf.dr. Denis Ţopa (foto), decan al Facultăţii de Agricultură de la USV Iaşi.
Cu 50% mai multă ploaie decât în sezonul trecut
Decanul a precizat că toate probele analizate din câmpurile experimentale ale universităţii arată că rezerva de apă din sol este la un nivel mediu spre ridicat. Ceea ce înseamnă, spune conf.dr. Denis Ţopa, că există premisele unor producţii foarte bune de cereale păioase de toamnă: pe câmpurile USV sunt plantaţii de grâu de toamnă, dar fermierii au raportat şi că la orzoaica de toamnă lucrurile arată mai bine ca în ultimii 10 ani. "Putem vorbi de producţii foarte bune, a fost un debut bun de an calendaristic, o primăvară bună, cu precipitaţii mai mult decât favorabile. M-am uitat pe datele furnizate de staţia meteo automată de la noi din fermă, faţă de anul trecut, din septembrie 2020 şi până acum au plouat cam 500 de mm/ metru cub, în timp ce în perioada septembrie 2019 - aceeaşi perioadă ca acum în 2020, au fost circa 380 de mm, dar care a fost neuniform distribuită", a precizat conf.dr. Denis Ţopa.
Ce ne aşteaptă în continuare?
Profesorul spune că nu doar turiştii, ci şi agronomii aşteaptă acum un pic de vreme bună. Este nevoie de căldură, spune el, fiindcă toate culturile sunt puţin întârziate. Iar în lunile care urmează va mai fi nevoie de ploaie, dar distribuită uniform în toate lunile verii. Spre exemplu, pentru porumb este important să plouă măcar 40-55 de mm, în luna mai, dar şi în iulie. "Seceta de anul trecut nu s-a simţit la fel în toată regiunea - anul trecut, din discuţiile cu fermierii, am văzut că au fost ploi localizate - pe o parcelă a plouat într-o zi, 200 de metri mai încolo a fost lipsă completă. Dar am fost anul trecut în ferme din sudul Moldovei, la Galaţi, Brăila, şi vă spun drept că sunt fermieri care au luat în primăvară decizia să întoarcă culturile de toamnă şi să semene floarea soarelui şi porumb, sperând să obţină ceva, şi care nu au recoltat niciun bob", a declarat conf.dr. Denis Ţopa.
Deşi sunt producţii mari, există prognoze de preţuri crescute
Decanul însă atrage atenţia că situaţia de anul trecut şi producţia mare de anul acesta nu va duce la preţuri scăzute ci, din contră, invocă faptul că există analize economice care spun că în toamnă fermierii vor vinde mai bine culturile de grâu sau rapiţă, iar asta se va resimţi la nivelul preţurilor produselor de profil. "Contează să ai constant cultură, dar în agricultură e posibil să ai 9 ani excepţionali, dar dacă al zecelea an este la fel ca 2020, te poate duce în faliment. Din păcate, nu putem vorbi de o reţetă generală a succesului, este nevoie de inputuri performante, de flux constant de bani, de experienţă, de oameni bine pregătiţi. Dar fermierul are nevoie şi de curaj, un pic de răbdare şi nu în ultimul rând de mult noroc", a explicat conf.dr. Denis Ţopa.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bărbat condamnat la închisoare pentru ultraj judiciar, prins în Italia
România, printre ţările UE cu o rată anuală a inflaţiei ridicată în luna iulie
Nicolae Ciucă: Rectificarea bugetară este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a PIB
Cătălin Chirilă, calificat direct în finală la canoe 1000 metri, la CE de kaiac-canoe de la Munchen
Indicele ROBOR la trei luni a coborât uşor joi, la 7,97% pe an
A murit Hanae Mori. Celebrul designer japonez a realizat rochia de mireasă a împărătesei Japoniei
Poliţia federală din Brazilia îl acuză pe preşedintele Bolsonaro de alarmism legat de COVID
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine, la CE de Nataţie
Rafael Nadal, eliminat de Borna Coric în turul doi la Mastersul de la Cincinnati
Accident cu şase răniţi şi un mort după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un stâlp
Sute de scriitori vor citi din opera lui Salman Rushdie în semn de solidaritate
Iesencele cu virste intre 25 si 64 de ani pot face astăzi gratuit testul Babes Papanicolau
Wizz Air anunţă înfiinţarea a trei noi curse de la Iaşi: Memmingen, Basel Mulhouse si Copenhaga
Robert De Niro va juca dublu rol în „Wise Guys”, o dramă despre mafie
Bianca Ghelber, medalie de aur în finala probei de aruncarea ciocanului. Perfomanţă deosebită
Emma Răducanu a eliminat-o şi pe Victoria Azarenka la Cincinnati în 62 de minute
Celulele sistemului imunitar ne-ar putea proteja de AVC sau demență
Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin
36 de tone de cocaină, confiscate în primele şase luni ale anului la Anvers
Zelenski: Armata rusă trebuie să se retragă de pe teritoriul Centralei nucleare de la Zaporoji
Moartea actriţei Anne Heche a fost un accident, au stabilit oficial legiştii
Papir.ro - soluția perfectă pentru articole de birotică și papetărie (P)
Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții
Prime grase la Politehnica Iaşi: un fotbalist poate să câştige peste 66.000 de euro. E peste Liga I
Poveste neverosimilă cu o ieşeancă, un câine, OPC şi o maşină de spălat nouă de la Altex
Poliţistul „Dorel”, în acţiune - Ieşeancă amendată pentru că şi-a reparat scara propriei case
Pavele pe 10 ha de trotuare, în peste zece cartiere ale Iaşului. Sunt vizate trotuarele degradate
Eveniment unic în România, la Iaşi: 50 de toboşari vor cânta şase piese rock
Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Iaşi, azi. Se discută preţul gigacaloriei până în 2030
Licitaţie la CJ - Strategie de transformare digitală a administrării judeţului Iaşi, până în 2030
Cea mai mare Unitate de Terapie Intensivă din Iaşi a tratat 10.500 de pacienţi Covid în stare gravă
Şofer beat prins gonind prin oraş cu 83 km/h. Riscă închisoare după ce a refuzat să meargă la spital
În sfârșit! “Vitezomanii” de pe trotinete sau biciclete, în vizorul Poliţiei Rutiere Iaşi
O pisică a salvat viața unei femei care dormea. Ce s-a întâmplat
Răniţi din accidente rutiere unul după altul, la Urgenţe la Iaşi. Primele ajunse: două pensionare
Burse în Italia pentru profesorii, cercetătorii şi masteranzii ieşeni
Doar puţin peste 500 de tineri au dat la Iaşi proba a doua a „bac”-ului de toamnă
Blue Air planifică 14 rute noi din Iași pentru vara anului 2023. Care sunt destinațiile
Un membru al Gărzii Elveţiene leşină sub privile Papei Francisc, în timpul audienţei generale
Armata chineză trimite trupe în Rusia pentru un exerciţiu militar comun
Fost membru al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, arestat pentru corupţie
Haaretz: Asemănări tulburătoare între Viktor Orban şi Nicolae Ceauşescu
Ioan Alexandru TOFANAdmitere nouă, obiceiuri vechi |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Bogdan ILIESCUPerpetuum praedictionem |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.