VIDEO: Medic ieșean, în lupta inegală cu COVID, peste Prut: ”Acest virus O-MOA-RĂ!”

Îşi deapănă zilele de izolare, cele 14, ca un soldat. Şi faţă de ai ei, dar şi faţă de colegii de la Spitalul „Sf. Spiridon“. Pentru cei care fac meserii „dure“, dependenţa de adrenalină e o problemă când stau pe „tuşă“. S-a întors în ţară de câteva zile, dar amintirile de dincolo de Prut încă mai sunt vii. Şi o dor, „A fost cea mai grea misiune din viaţa mea de medic de până acum, şi cred că va fi şi de acum încolo un timp. A fost cea mai dificilă situaţie când mi-am văzut colegii, medici şi asistenţi, pe două etaje, la Terapie Intensivă, în stare gravă. Spitale întregi cu cadre medicale infectate erau acolo“, spune Georgiana. Dacă a mai fost într-o misiune înainte? Vocea Georgianei zâmbeşte uşor. „Summit-ul de la Sibiu de anul trecut… Dar nu se compară ca încărcătură emoţională. Sub nicio formă“, spune ea.

„Somnul? Pe genunchi!“

Medicul a uitat de fastul rămasului bun de la Iaşi imediat ce a ajuns la Chişinău. Aici, a trebuit să schimbe freamătul Unităţii de Primire Urgenţe pe liniştea de capelă, dar şi agitaţia mută de la Terapie Intensivă. Şi nu a fost uşor. Pentru că nu se lovise până atunci de ravagiile virusului. Nu avea experienţa unui spital de primă linie COVID, decât de spaima care există în orice unitate medicală acum, cum că virusul poate apărea oricând pe uşă, pe o targă. Dar până la Chişinău nu a fost să se ia la „trântă“ cu „el“. Reveneam din patru în patru ore, până se făceau 12. Somnul? Pe genunchi! Erau cazaţi cu toţii în nişte cămine studenţeşti. Se gospodăreau fiecare în garsoniera primită, cu de toate, şi bucătărie chiar, dacă aveau timp. Ceasul mereu suna dimineaţa, când soarele abia dacă avea chef să le zâmbească de după fereastră. „La 7,15 venea microbuzul nostru de la SMURD Iaşi să ne ia. La 7,50 eram în faţa Terapiei Intensive, unde trebuia să ne echipăm. Alte 15 minute , până îţi pui combinezonul, masca, manăşile. Colegii din garda de noapte prezetau cazurile. La Terapie Intensivă, multe… 45 de paturi, erau toate ocupate la Institutul de Medicină Urgenţe din Chişinău, dar înainte să vină ai noştri au fost toate cele 60 pline cu pacienţi. Era prezentat fiecare pacient în parte. Trebuia să facem vizita, după care să facem o schemă cu ce trebuie să facem cu fiecare pacient în parte, astfel încât să avem un progres, să vedem că respiră“, spune Georgiana.

Dacă pacientul trebuia detubat, scos de la aparate, trebuia încurajat, mobilizat, masat. Ca un copil. După schema scrisă conştiincios pe tablă, urmau patru ore de foc, alergând de la un pat la altul. „După patru ore făceam schimbul. Veneau alţi colegi ai noştri care intrau în tură. Noi reveneam după alte patru ore. Şi tot aşa, până se făceau 12. Somnul? Pe genunchi“, spune medicul.

Minunea pentru nea Ion din Tiraspol, la 89 de ani

Dintre cei 45 pe care i-a găsit la Terapie Intensivă, pe patru i-a pierdut. Niciunul dintre ai ei, dintre medici sau asistenţi, dar au fost oameni tineri. Au fost însă care s-au ridicat de pe patul de spital şi au plecat acasă. Şi sunt mulţi. Poate, până la Chişinău, eiorgiana nu credea în minuni. De la Chişinău încoace, medicul începe să creadă. „Au fost cazuri, oameni pe care i-am recuperat miraculos, după trei săptămâni de terapie intensivă, trei săptămâni de respiraţie artificială. Au fost şi miracole“, povesteşte Georgiana. Unul dintre ei, poate era şi străbunic, mai spune medicul. Aproape o lună dependent de aparat şi, dintr-odată, cu tot dosarul bolilor în braţe, se cerea acasă. „Nea Ioan, nu mai ştiu cum. Avea 89 de ani, parcă din Tiraspol. El a fost cel mai vârstnic pacient pe care l-am avut în două săptămâni. Domnul Ion a reuşit să se recupereze după trei săptămâni de intubaţie continuă, cu ventilaţie mecanică. Aşa am apucat să vorbim în fiecare dimineaţă, fără aparate. Era plin de viaţă şi vroia acasă. De dor…“, povesteşte medicul Georgiana Matei

Iar nea Ion al Georgianei avea de toate până la COVID. Avea boală de plămâni, bronşită cronică acutizată, insuficienţă cardiacă, diabet zaharat, boală renală cronică. Dar nea Ion din Tiraspol a fost o minune. Şi au mai fost ca el, care au dovedit virusul. Georgiana Matei spune că, atunci când au ajuns la Chişinău, la Terapie Intensivă, pe două etaje, erau câte doi medici, şi atât. Restul erau infectaţi. „Asistentele erau aduse de la alte secţii unde nu erau bolnavi internaţi, dar nu făceau faţă la ATI pentru că nu aveau experienţă/ Noi, cu echipa, am fost şi ni s-a spus , o gură de aer pentru ei“, mai spune Georgiana Matei.

La Cahul mai era un singur medic teafăr

În Chişinău, sunt trei spitale COVID. Unul unde a fost Georgiana Matei şi alţii de la UPU Spiridon Iaşi, apoi Spitalul Republican şi Spitalul Municipal. Despre cele raionale Georgiana spune că nu mai aveau nici medici nici asistenţi. Toţi au căzut în faţa COVID 19. „Ei chiar nu au avut echipament. Noi am mai avut, pentru că primisem pentru EBOLA, şi erau în magazie. Dar la ei… Ce să faci cu un halat de medic în faţa COVIDului?“, spune Georgiana. Medicul îşi aduce aminte şi acum de cel mai emoţionant moment dintre pereţii secţiei de Terapie Intensivă. „Era o asistentă medical de la Spitalul din Cahul. Acolo nu mai era decât un singur medic în picioare. Restul, toţi infectaţi. Asistenta a venit bine, dar a trebuit la un moment dat să o intubăm. I-am spus că am venit să ajutăm şi că, acum, spitalul ei a fost preluat de noi. A început să plângă cu lacrimi. A spus «Mulţumesc» plângând. Şi mie mi-au dat lacrimile atunci“, povesteşte Georgiana.

Medciul ieşean are o lacrimă pentru toţi cei patru pacienţi pe care i-a pierdut în cele două săptămâni, pentru că „orice viaţă pe care nu reuşeşti să o salvezi este ca un cuţit în inimă pentru un urgentist“. Privind în urmă, Georgiana Matei e mândră de ea. „Am vindecat mulţi, şi pe mulţi i-am readus la viaţă şi pe drumul cel bun“, spune medicul. În schimb, după ce a văzut acolo, urgentista de la UPU Spiridon pune mâna pe semnalul de alarmă: „Toată lumea, toţi, că sunt profesori, muncitori, medici, vânzători, şomeri, bolnavi de ceva sau nu, trebuie să meargă să vadă cu ochii lor o Terapie Intensivă COVID. Atunci când îţi ai ochii pironiţi pe pieptul celui din faţa ta şi te rogi să se ridice şi să coboare. Trebuie să vadă, ca să înţeleagă cum omoară acest virus, şi atunci poate vor şti să se apere şi să îi apere şi pe ceilalţi“, spune Georgiana. Ea este medic şi erou pe lângă alte 41 de cadre medicale din România care au participat la misiunea de ajutorare a sistemului medical din Republica Moldova.