Virozele umplu spitalele din Iași. O creștere de 30% față de săptămâna trecută și o dublare a cazurilor de gripă

vineri, 19 ianuarie 2024, 02:50
1 MIN
 Virozele umplu spitalele din Iași. O creștere de 30% față de săptămâna trecută și o dublare a cazurilor de gripă

Pentru a treia săptămână la rând, raportarea Direcției de Sănătate Publică cu privire la numărul de cazuri de infecții respiratorii acute din județul Iași arată o creștere de cel puțin 30%. În intervalul 08 – 14 ianuarie 2024, cei de la DSP spun că s-au înregistrat aproape 6.800 de cazuri în tot județul, cu 29,6% mai multe decât în săptămâna anterioară, când au fost identificate 4.782. În mod concret, dintre acestea, 5.457 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 1.163 sunt pneumonii și 172 cazuri de gripă.

De remarcat este că numărul de cazuri de gripă s-a dublat față de săptămâna anterioară, iar epidemiologii avertizează că numărul de cazuri real este mult mai mare: aceștia sunt doar oamenii care s-au simțit atât de rău încât au solicitat ajutorul medicilor și au acceptat să se testeze pentru diagnosticarea afecțiunilor.

„Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare este la grupa de vârstă 15-49 ani. În săptămâna 08 – 14.01.2024 au fost raportate 382 de internări, cu 54 mai multe față de săptămâna precedentă, reprezentând 5,62% din numărul total de cazuri:

infecții virale ale căilor respiratorii superioare 147 de internări, pneumonii – 143, iar gripe – 92”, au precizat reprezentanții DSP Iași.

Cu privire la vaccinarea antigripală, conform ultimelor date centralizate, de la începutul lunii octombrie și până ieri, 18 ianuarie 2024, s-au vaccinat 52.491 de persoane din județul Iași, din care 51.321 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%. Restul de 1.170 au beneficiat de vaccin prin achiziție proprie de la farmacie.

Comentarii