A băut cu amicul, după care i-a furat maşina ca să se ducă la bere, dar în altă parte

miercuri, 26 octombrie 2016, 20:18
2 MIN
 A băut cu amicul, după care i-a furat maşina ca să se ducă la bere, dar în altă parte

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au dispus ieri trimiterea în judecată a unui tânăr pe care îl acuză de furt, conducere fără permis şi în stare de ebrietate. Mihai Bogdan Arhire ar fi furat o maşină de la un amic cu care băuse în prealabil şi, deşi nu avea permis, a plecat la o plimbare pe străzile Iaşului.

Procurorii ieşeni spun că, în seara zilei de 1 septembrie, Arhire s-a întâlnit cu un amic la un bar din Nicolina, unde a consumat şapte beri. Ulterior, după o oră şi jumătate, cei doi au mers la un prieten comun, unde au continuat să consume alcool timp de două ore.

După miezul nopţii, profitând că prietenul său nu este atent, Arhire a sustras cheile maşinii acestuia şi a plecat. S-a urcat în maşină şi a plecat spre localitatea Bârnova, nu înainte de a se mai opri la un bar pentru a mai consuma o bere. Nu a mai apucat să ajungă acasă, întrucât a fost oprit de o patrulă de Poliţie, ce fusese sesizată, în prelabil, de proprietarul maşinii. Acesta din urmă, deşi consumase alcool cot la cot cu Arhire, a descoperit că îi lipseşte maşina după ce a vrut să urce la volan pentru a pleca spre casă. 

 

Comentarii