Am ajuns o ţară fără creiere?

Suntem o ţară plină de ideologi, ca să nu zic de spirite false. Elite intelectuale capabile să-şi formeze o cultură economică solidă nu avem şi atunci cine să poată “citi” programele prezentate de candidaţii la Preşedinţie şi cine să poată spune ce candidat e mai bun pentru a conduce ţara? De fapt, toţi sunt nişte diletanţi, care apar la televizor şi se laudă că au construit piramide, când de fapt au produs doar nişte ruine. Goana după înavuţire rapidă din aceşti douăzeci şi patru de ani a făcut prăpăd în toate domeniile. Răul lucrează nestingherit peste tot, iar minciuna ţine loc de adevăr. Drama României este că prima generaţie de politicieni şi-a făcut plinul în dauna omului de rând. Ei nu-şi dau seama că regimul instalat cu ajutorul lor nu a fost o democraţie, ci o dictatură a intereselor de partid, bucurându-se de alternanţa la putere. Şi-au comercializat voturile şi s-au îmbogăţit pe seama bugetului de stat.

Din ce în ce mai mulţi tineri părăsesc ţara, fie că sunt elevi, fie că sunt studenţi, medici, profesori. Toţi pleacă fără a fi animaţi de gândul întoarcerii, cum se întâmpla în perioada interbelică. Şi atunci tinerii plecau la studii în străinătate, dar apoi reveneau ca să-şi ducă ţara înainte. Iată de ce întrebarea “Am ajuns o ţară fără creiere?” începe să capete contur.

Într-un articol publicat în Evenimentul zilei, Sever Voinescu afirmă că “Ne pierdem vremea cu prostii”. N-aş putea spune că nu e adevărat, dar comentatorul omite faptul că foarte mulţi români sunt sugrumaţi de necazuri şi chiar nu mai au timp de prostiile care apar în societatea noastră.

Ce importanţă are pentru omul de rând faptul că Iohannis s-a întâlnit sau nu cu Voiculescu la Grivco, în parc sau pe mare, când la Iaşi, da, la noi, la Iaşi, un copil a murit “fără să vadă lumina zilei şi bucuria din ochii mamei” din cauza nepăsării medicilor?

Cât de importantă poate fi legea antimigraţie, recent suspendată de domnul Ponta, pentru o familie din Fălciu al cărei copil trebuie operat urgent în Germania de o malformaţie congenitală, iar un reputat chirurg de la Spitalul “Sf. Maria” refuză să-şi pună semnătura pe dosarul medical necesar? Motivul? Se poate opera şi în România. Total fals, dotarea existentă nu permite realizarea unei asemenea operaţii în condiţii comparabile cu cele de la Karlsruhe. Domnul doctor ştie oare că în 2013 au rămas bani necheltuiţi în fondul Casei de Asigurări de Sănătate, bani care ar fi putut să însemne un plus de sănătate pentru această ţară? Suntem membri ai Uniunii Europene şi avem voie să ne tratăm unde dorim, nu unde vrea domnul doctor X sau Y. Sau facem economie pe seama sănătăţii românului? Întreg sistemul medical de stat se află “în comă”. Medicii sunt prost plătiţi, managementul spitalelor a ajuns pe mâna unor economişti a căror ignoranţă medicală este de-a dreptul enciclopedică, iar o parte importantă a fondurilor din sănătate ajunge pe mâna unor afacerişti veroşi.

Ce însemnătate mai poate avea pentru români faptul că un candidat la Preşedinţie a fost sau nu în solda Serviciilor Secrete, când anul acesta şcolar marchează o premieră: elevii din clasa întâi si clasa a doua nu au manuale şi nici nu ştiu când le vor primi? Ce mai caută politicienii la deschiderea anului şcolar? Cui folosesc speech-urile lor pline de promisiuni, când de fapt şi de drept pare a fi vorba despre o afacere de cincizeci de milioane de euro? Cine se află în spatele ei nu ştim. Cert este că vorbim de o licitaţie incorectă şi organizată târziu. Nu cumva am ajuns o ţară fără creiere? Mai gândeşte cineva în ţara aceasta? Domnul ministru Pricopie ştie cine “suge la vulpoaică”, cine “suge la lupoaică” şi cine trebuie să răspundă pentru cele întâmplate. Colegii de partid sar să-i ia apărarea, dar totul este tardiv şi nimic nu se mai rezolvă. Nu ne mai rămâne decât speranţa că generaţia următoare de politicieni va fi mai puţin lacomă după ţâţa bugetelor ţării. Adevărul este că nici autorităţile nu ştiu unde s-au încurcat iţele sau mai bine zis nu şi-au pus niciodată întrebarea corectă: “Ce nu ştim când nu ştim?”. În cei douăzeci de ani nu au căutat formule de cercetare, nu au putut organiza o metodologie pentru a afla ce nu ştiu. Nu ştiu să organizeze munca în societate, în economie şi nici nu sunt în stare să înveţe  de la alţii, de exemplu de la nemţi.

Ministerul Învăţământului a fost reformat şi răsreformat. Mai nou, poţi să te înscrii la facultate şi fără bacalaureat, urmând ca, pe parcursul celor trei ani de studenţie, să te învredniceşti să-ţi iei şi bacalaureatul.

Curios este faptul că tinerilor absolvenţi ai unor facultăţi de prestigiu din străinătate, atunci când se întorc în ţară, nu li se recunoaşte diploma. Mai mult chiar, dacă te-ai specializat în chirurgie într-o altă ţară, cum ar fi Franţa, nu-ţi poţi găsi un post în România decât dacă ai relaţii…