De Business

Punem punctul pe știi

Americanii ridică 600 de case pe malul lacului Ezăreni

luni, 21 decembrie 2015, 03:00
3 MIN

Cartierul rezidenţial va avea şi un loc de joacă, un complex comercial format din minimarket, farmacie, brutărie-patiserie-cofetărie, grădiniţă şi un restaurant sau cafenea.


O companie cu capital american a demarat lucrările la un complex rezidenţial de „case verzi”, prietenoase cu mediul înconjurător datorită materialelor din care vor fi construite. Terenul pe care vor fi ridicate cele 600 de case prevăzute în proiectul „Lake District” se află pe malul lacului Ezăreni, în satul Valea Adâncă din comuna Miroslava, la câteva minute de „capăt CUG”. Deocamdată au fost finalizate doar showroom-ul în care vor fi consiliaţi clienţii care doresc să afle detalii despre proiect şi biroul de vânzări destinat posibililor cumpărători. Potrivit reprezentanţilor companiei care realizează investiţia, American Eco Homes, proiectul este „cel mai mare cartier inovator de case verzi”, case care sunt „sănătoase, ecologice şi cu facturi mici la întreţinere”.

Construit cu ajutorul unei tehologii şi a unor materiale de construcţii durabile deja testate, prietenoase cu mediul înconjurător şi rezistente pentru o întreagă serie de generaţii, Lake District propune ieşenilor o regândire a conceptului de «acasă». Fundamentul pe care se bazează acesta face trimitere directă la mai mult decât un loc propriu-zis. E mai degrabă o stare, un stil de viaţă, o continuă preocupare”, a precizat Colin Martin, manager Lake District. Fiecare casă va dispune de două locuri de parcare, indiferent de model, respecitv dacă va avea la etaj două sau trei dormitoare. Cartierul rezidenţial va avea şi un loc de joacă, un complex comercial format din minimarket, farmacie, brutărie-patiserie-cofetărie, grădiniţă şi un restaurant sau cafenea. Prima etapă a proiectului, alături de construcţia showroom-ului, prevede ridicarea a 74 din case până în luna septembrie a anului viitor. „Aceste case verzi au mai multe avantaje, printre care temperatura cvasiconstantă în orice punct din spaţiul locuibil şi pe toată durata anului, aer proaspăt în interior la temperatură constantă indiferent de temperatura de afară, izolaţie termică şi fonică foarte bună, impact redus până la zero asupra mediului, rezistenţă sporită la cutremure, certificare energetică foarte uşoară în clasa A şi rapiditate în execuţie, ceea ce se transpune în rapiditate la livrarea locuinţei”, a mai precizat Colin Martin.

Cu alte cuvinte, casele vor fi construite din panouri structurale termoizolante „ce oferă clădirilor duritate, eficienţă energetică, confort îmbunătăţit şi costuri reduse atât de construcţie cât şi de întreţinere”, cum sunt descrise pe site-ul proiectului. Din aceste panouri se realizează atât pereţi interiori şi exteriori, cât şi acoperişuri şi podele pentru clădiri rezidenţiale sau comerciale. Fiecare casă este construită pe un teren de 154 mp, delimitat astfel: o grădină şi terasă de 62 mp în spate, un teren de 40 mp (două locuri de parcare şi alee acces) în faţă şi 52 mp amprenta casei. Casele sunt cosntruite în regim de înălţime parter + 1 etaj şi sunt dispuse cu un living, bucătărie, două sau trei dormitoare, două băi, dressing şi grădină. În funcţie de numărul dormitoarelor, casele costă 65.000 euro sau 70.000 euro. La ambele variante de case, la parter sunt situate livingul (23.65 mp), bucătăria (9.75 mp), o baie (6.45 mp), hol (3.35 mp) şi terasă (17.5 mp). La etaj sunt situate dressingul, un hol, o baie şi balconul şi două dormitoare (15.57 mp şi 12,80 mp) sau trei dormitoare (13,65 mp, 10,60 mp şi 9,84 mp). Casele pot fi cumpărate cash sau prin credit bancar. 

 

 

Comentarii