Amicalele iernii pentru CSMS

miercuri, 07 ianuarie 2015, 02:43
2 MIN
 Amicalele iernii pentru CSMS

Echipa ieşeană a aflat care sunt adversarii pe care-i va avea în cantonamentul din Antalya, unde va sta trei săptămâni. CSMS a refuzat să-l vândă pe Böle pentru 40 000 de euro

 
CSMS Iaşi a stabilit programul meciurilor amicale din această iarnă. Testele grupării pregătite de Nicolo Napoli se vor derula în Antalya, acolo unde ieşenii vor sta la hotelul Kamelya World, din localitatea Side, timp de trei săptămâni, între 23 ianuarie şi 13 februarie. În această perioadă CSMS se va duela cu echipe străine de primă ligă:  Pohang Steelers (locul IV în 2014 în Coreea de Sud) – pe 28 ianuarie, FC Bunyodkor (locul IV anul trecut în Uzbekistan) – pe 31 ianuarie, Ruch Chorzow (locul XV în Polonia) – pe 3 februarie, NK Zvijezda Gradacac (locul XIII în Bosnia) – pe 6 februarie, Cernomoreţ Odessa (locul IX în Ucraina) – pe 12 februarie. Anunţul a fost făcut de preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, care a adăugat: “Ţinând cont de vremea din ţară, am modificat structura pregătirii de iarnă. Nu vom mai face un cantonament în România, însă vom sta trei săptămâni în Antalya. Ne reunim lunea viitoare, facem vizita medicală, readaptarea cu efortul şi primele antrenamente în Iaşi. Pe 22 ianuarie plecăm la Bucureşti, iar a doua zi zburăm spre Antalya, unde vom sta până pe 13 februarie. În acest interval, vom disputa mai multe meciuri amicale. În afară de cele cinci amintite, mai căutăm un adversar pentru data de 8 februarie. Revenim în ţară cu o săptămână înainte de startul returului, acasă fiind posibil să mai disputăm un test uşor. Importante pentru echipă vor fi cele şase meciuri tari pe care le vom juca în Turcia, cu adversari puternici”.

În ceea ce priveşte campania de transferuri, ieri nu a apărut nicio noutate. “La capitolul achiziţii, continuăm tatonările, aşteptăm răspunsuri. În ceea ce priveşte plecările, a apărut o ofertă pentru Lukacs Böle. Un club din Israel ne-a oferit 40 000 de euro pentru a-l ceda pe mijlocaşul maghiar, însă am declinat oferta. Avem nevoie şi în retur de Böle, pentru a încerca să ne atingem obiectivul, menţinerea în Liga I” a adăugat Prunea.

Comentarii