Aproape toate manualele elevilor ieşeni vor fi nou-nouţe

miercuri, 28 august 2013, 01:50
3 MIN
 Aproape toate manualele elevilor ieşeni vor fi nou-nouţe

Autorităţile şcolare au intrat în febra pregătirii anului şcolar. La Inspectoratul Şcolar au sosit deja circa 190.000 de manuale. Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratului Şcolar, a criticat voalat ieri conţinutul manualelor: „Ele sunt frumoase şi atractive, dar există un decalaj între programă şi manual“.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) se află în febra pregătirilor pentru noul an şcolar. Distribuţia manualelor şi controalele pentru acordarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare se numără printre cele mai importante măsuri care se impun în momentul de faţă. Astfel, aproximativ 190 000 de manuale au fost primite, reprezentând 93% din titlurile comandate de IŞJ. Pentru prima oară în ultimii ani, 75% din manualele care vor ajunge pe băncile şcolii sunt noi. Pe de altă parte, Camelia Gavirlă, inspector şcolar general, identifică o nevoie de schimbare a cărţilor după care învaţă elevii la nivel de conţinut. „Au trecut suficienţi ani de când nu s-au schimbat manualele, iar programele au suferit o oarecare modificare. Şi acolo avem rezerve, pentru că specialiştii în curriculum constată că nu există acea decongestionare pe care o doream, nu există o subliniere a capitolelor relevante şi nici posibilitatea de a face credibil parcursul unui elev în contextul existenţei multor discipline de studiu. Faţă de aceste programe – aflate într-un continuu proces de schimbare – rămânem cu manuale depăşite. Ele sunt frumoase şi atractive, dar există un decalaj între programă şi manual“, a explicat Gavrilă.

În ceea ce priveşte controalele în şcoli, activităţile de monitorizare au debutat la începutul vacanţei. Directorii au completat fişe cu întrebări specifice, riguroase, care prezintă inspectorilor principalele probleme din unităţi. Conform informaţiilor oferite de IŞJ, până acum au fost verificate 64 de comune, direcţia de lucru fiind focalizată pe mediul rural. „Constatăm că în jur de 89% dintre clădirile principale ale unităţilor – aproximativ 190 la număr – au autorizaţie sanitară de funcţionare. Există 21 – 22 de unităţi care nu au autorizaţie. Am găsit situaţii destul de grave, cu norme didactice neacoperite pentru personalul didactic calificat. Dau exemplu Dagâţa şi Şcoala Gimnazială din Mădârjac“, a menţionat Camelia Gavrilă. De asemenea, printre problemele cu care se confruntă numeroase unităţi se numără neplata unor lucrări de reabilitare finalizate sau lipsa de fonduri pentru continuarea renovărilor, toaletele nepotrivite, lipsa apei curente sau a apei potabile. „S-au făcut recomandări; probabil că şi inspecţia sanitară va merge în direcţia unui control de rutină. Aş menţiona şcolile din Voineşti, Chişcăreni – Şipote, Mirceşti, Schitu Duca, Osoi, Comarna, Moşna, Ciorteşti, Costeşti şi Oţeleni“, a mai precizat Gavrilă. În mediul urban apare nevoia unor spaţii noi în condiţiile înghesuirii claselor pregătitoare sau a unor grădiniţe foarte solicitate. De exemplu, la Şcoala „I. Simionescu“ este necesar un teren de sport, în timp ce la Liceul „V. Alecsandri“ este urgentă deschiderea sălii de sport şi finalizarea plăţii la extinderea lucrată în avans. Stringentă este şi situaţia grădiniţelor, inspectorii şcolari subliniind nevoia deschiderii unor unităţi noi în Păcurari, Centru – Copou şi Nicolina.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii