Arrivederci, Gianmarco!

miercuri, 11 ianuarie 2017, 02:43
3 MIN
 Arrivederci, Gianmarco!

 

Piccioni şi-a reziliat contractul cu echipa ieşeană CSM Poli. Colaborarea cu Panţîru a fost oficializată ieri. Debrecen a urcat la 70 000 de euro oferta pentru Böle, Prunea refuză transferul
 
După Ante Saric, CSM Politehnica Iaşi s-a despărţit ieri de un alt jucător ale cărui evoluţii nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Gianmarco Piccioni a acceptat oferta Iaşului de reziliere amiabilă a contractului. “Cu Piccioni ne-am înţeles pentru ruperea contractului, care expira în vară. I-am plătit salariile restante pe lunile octombrie şi noiembrie, el a renunţat la retribuţia pe luna decembrie şi la alte drepturi. I-am urat succes în carieră” a declarat preşedintele CSM Poli, Florin Prunea. Acesta speră să ajungă la un acord de rupere a înţelgerilor şi cu ultimii doi jucători puşi pe lista neagră la finalul sezonului de toamnă: “Negociem cu Hotoboc şi Grecu. Pretenţiile lor iniţiale au fost exagerate, aşteptăm să ajungem la un acord asemănător cu acela pe care l-am stabilit cu Piccioni”.
Rămânând la capitolul plecări, Prunea a anunţat că nu e de acord cu plecarea lui Böle, deşi Debrecen a mărit cu 10 000 de euro oferta pentru cumpărarea jucătorului maghiar, ofertă despre care v-am informat în numărul de ieri. “Debrecen ne-a oferit marţi 70 000 de euro pentru cedarea lui Böle, cu 10 000 de euro mai mult faţă de prima ofertă. Pretenţiile noastre iniţiale au fost 150 000 de euro. Dacă vor mai creşte oferta, discutăm, dacă nu, Lukacs rămâne la echipă” a spus Prunea.
La celălalt capitol important al perioadei, “sosiri”, nici ieri nu s-a mişcat ceva important. “Negocierile purtate cu jucători rutinaţi nu s-au concretizat. Apar tot felul de piedici, iar bugetul nostru este foarte limitat” a precizat preşedintele CSM Poli, care a oficializat legitimarea lui Ionuţ Panţîru, singurul fotbalist nou care a fost prezent la reunirea de pe 5 ianuarie. Iaşul va plăti Ştiinţei Miroslava 10 000 de euro, echipa de liga a treia urmând a primi şi 10 % din drepturile federative ale lui Panţîru. Jucătorul de bandă stângă care a semnat un contract pe cinci ani va avea un salariu de start de 3 000 de lei lunar, care va creşte progresiv până la 8.000 de lei în ultimul act de contract.
CSM Poli va efectua astăzi două antrenamente, la sfârşitul acestora urmând a fi anunţată componenţa delegaţiei care va face mâine deplasarea în Antalya, unde se va derula cantonamentul de iarnă.
 
 
Lotul pentru Antalya
În avionul spre Turcia nu va urca Robert Ambrosie, fotbalistul care este testat începând de sâmbătă. Acasă vor rămâne şi Chelaru, care ar putea să fie împrumutat la Miroslava şi juniorul Dodan. Aseară, 21 de jucători (Grahovac, Caparco, Axinte; Voicu, Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Ciucă, Sato, Panţîru; Ciucur, Bole, Mitic, Gheorghe, Ştefănescu, Ţigănaşu, Bădic; Cristea, Boiciuc, Moldovan, Danale) erau siguri că vor merge în Antalya, unde se speră că vor ajunge şi alţi patru jucători noi, experimentaţi. 
 
 

Comentarii