Atenţie la excesul de sfinţişori cu miere!

duminică, 08 martie 2015, 17:35
3 MIN
 Atenţie la excesul de sfinţişori cu miere!

* După lungi săptămâni dedicate iubirii, care au făcut ca portofelele bărbaţilor să semene cu nişte străzi (adică pline de praf şi găurite), a fost trecut şi ultimul hop, iar partea masculină poate răsufla, uşurată, astăzi. De fapt, mulţi dintre fiii patriei nu vor avea timp să răsufle, fiind preocupaţi cu obiceiurile zilei de 9 martie, plină de evenimente…

* După ce a sărbătorit cum se cuvine ziua de 8 Martie (el nu a petrecut în cinstea femeilor iubite: pe 8 Martie a împlinit ani şi tot ieri a fost onomastica unchiului său Dometie), domnul Terente Scorbură a început de dimineaţă să respecte datina cu cele 40 de elemente specifice, iar cheful de făcut curăţenie de primăvară i-a venit pe la mucenicul 12 (la sfert). A adunat resturi de prin magazie, cu care a făcut foc în curte; printre ele, două bidoane cu lichid care, nefiind vin, era nefolositor; soţia i-a strigat, disperată, "Nu, bărbate, alea sunt canistrele cu benzină pe care le-a furat de la serviciu frate-meu Gică şi l-a ascuns la noi în magazie!", însă strigătul său a fost acoperit de un zgomot, mult mai puternic… Soacra lui participase şi ea, în ajun, la aceeaşi petrecere între vecini şi, când ginerele a făcut focul în curte, aflată sub influenţa a şapte mucenici, şi-a amintit de tinereţe, de perioada horelor şi a primelor iubiri, aşadar a sărit peste foc, să fie sănătoasă tot anul. Din păcate, a ajuns în vârful traiectoriei parabolice exact când canistrele explodau. Acum, ea se ţine cu mâinile de antena parabolică pusă pe casă şi strigă că vrea jos…

* Încă de la ora patru a acestei dimineţi, zeci de bărbaţi din Pârloaga s-au strâns în faţa patiseriei comunale mixte şi au început să bată cu pumnii şi picioarele în uşă ("cum loveau, odinioară, turcii şi tătarii în porţile Cetăţii de Scaun a Moldovei", a ţinut să facă o comparaţie corespondentul nostru local) pe motiv că, deşi unitatea are program non-stop, în acel moment uşa era închisă. Alarmat de zgomot, şeful de post a ascultat cererile localnicilor şi, dovedind înţelegere, l-a sculat din pat şi l-a adus urgent pe patiserul şef, punându-l la treabă. După un ceas, bărbaţii de la mese au primit în farfurii primii sfinţişori cu nucă şi miere: s-au repezit la ei, i-au consumat, apoi au cerut încă zece de fiecare, în vreme ce patiserul nota pe caiet. De pe la al cincilea sfinţişor, mâinile localnicilor de sex urât n-au mai tremurat (trebuie să recunoaştem că aveau nevoie să se dreagă: în ajun, seara, intraseră în cuptoarele soţiilor şi făcuseră prăpăd, consumând mucenici însiropaţi, de parcă ar fi fost ultima zi a vieţii lor). Au urmat zeci de platouri pline, iar veselia a devenit generală. Întreaga patiserie mirosea a miere, nucă şi aluat. Cineva a avut ideea să cheme şi ţânţarii, lăutarii din marginea satului, să le cânte de chef, "Patruzeci de mucenici / Unii mari, alţii mai mici!" şi alte şlagăre… În urmă cu câteva minute, pe fondul consumului abuziv de sfinţişori, bărbaţii din Pârloaga s-au luat la bătaie cu pari, furci şi topoare; poliţiştii au venit să-i despartă şi i-au luat cu duba pe scandalagii: cei mai mulţi dintre ei aveau peste 2 la mie miere şi nucă în sânge! Vom reveni! 

Comentarii