Caută 
5 MIN
Prin medalia de argint obţinută de Bogdan Juratoni, boxul românesc a intrat în normalitate, iar prin participarea în campionatul WSB, promite să facă faţă noii viziuni dirijate de AIBA.
Boxul aşa-zis amator din România a ieşit pentru prima oară din penumbră după revoluţia care l-a eliminat din scaunul prezidenţial pe capul tuturor răutăţilor, Rudel Obreja. La Campionatele Europene de la Minsk, încheiate cu o săptămână în urmă, România s-a ales cu o medalie de argint, cucerită de Bogdan Juratoni, despre care multă lume spune că ar fi trebuit să fie de aur. La ultimele "europene" din epoca lui Obreja, s-a venit de la Ankara cu două medalii. Să nu ne pripim cu concluziile. Două medalii de bronz cam fac cât una de argint, iar în Turcia am prezentat opt boxeri (la zece categorii), faţă de numai şase câţi s-au dus în Belarus. De ce numai şase, este una dintre consecinţele "uraganului Rudi" care a bântuit boxul aşa-zis amator românesc. Ca o demonstraţie, în afară de numitul Juratoni şi supergreul Mihai Nistor, toţi au luat bătaie din prima pe ringul din Minsk. Poate că şi Nistor ar fi urcat pe podium, dacă n-ar fi dat prea devreme de stânca azeră, Magomedrasul Medjidov.
Ar fi meritat Bogdan medalia de aur? Oficialii delegaţiei române spun că da, la fel şi comentatorii prezenţi la faţa locului. În mod cert, Juratoni ştie mai mult box decât puştanul acela irlandez şi, dacă ar fi să folosim un termen uzat, românul a fost factorul pozitiv al întâlnirii. Numai că nu întotdeauna cel pozitiv câştigă şi nu numai la box, altfel Inter Milano de altădată ar fi fost un bluff, iar Chelsea n-ar fi câştigat niciodată Liga Campionilor. La fotbal, bineînţeles. La box, lumea ringului este plină de decizii în care cel care se apără prin toate mijloacele a avut câştig de cauză în faţa boxerului "pozitiv". Efectuând o translaţie în lumea fotbalului, Quigley a dat un gol în startul partidei şi după aceea a pus "autobaza" în poartă. Interesant este şi faptul că printre cei puţini care nu s-au văitat de arbitraj este însuşi Juratoni. Omul a recunoscut că a pierdut prima repriză, a remontat în cea de-a doua, iar în ultima n-a reuşit să-şi impună punctul de vedere. Juratoni a mai spus că a avut probleme cu braţul înainte de finale şi, la cât de cinstit este băiatul acesta, trebuie să-l credem. Cert este că un boxer de clasă ştie să se impună într-un meci ca să nu lase loc de interpretări. Iar Juratoni este tânăr, doar cu un an peste puştiul irlandez şi mai are de învăţat. Când a avut în faţă boxeri mult mai bine cotaţi, dar care au ieşit la luptă, Bogdan a câştigat.
Un alt fapt interesant: un oficial de la Federaţia Română a spus că irlandezul a câştigat pentru că noi nu mai avem oameni în comisii. Concluzia? Trebuie să ne infiltrăm oameni în comisii ca să câştigăm şi noi "moca" în ring, precum irlandezii. Lăsând glumeaţa declaraţie la o parte, la Federaţia de box este mult de muncă pentru a acoperi golurile lăsate de "moştenirea trecutului" şi nu se ştie dacă vom mai avea parte vreodată să trimitem echipe complete la marile competiţii, cu şapte-opt medaliaţi, ca în alte vremuri.
În fine, un aspect care anticipează mutaţii spectaculoase în lumea boxului: Juratoni va lupta în curând pe ringurile WSB, ceea ce nu este o premieră, fiindcă a mai evoluat acolo, cu succes şi Nistor. Ce este WSB? World Series Boxing este un cal troian instalat de AIBA pe căprăria boxului aşa-zis profesionist. Un campionat cu echipe multinaţionale din toată lumea, în care boxerii aşa-zis amatori pot câştiga bani foarte mulţi, la fel ca cei de pe ringurile profesioniste. Oricât de antipatică ne-ar fi nouă, românilor, AIBA asta cu ochii migdalaţi, trebuie spus că o asemenea idee merită toate felicitările. Forul mondial a pus gând rău junglei profesioniste, cu mulţimea de categorii, centuri şi versiuni pe care le deţine. Se pare că în mintea chino-coreenilor de la AIBA a încolţit ideea că nu boxul aşa-zis amator este pe moarte, ci taman cel aşa-zis profesionist. Şi cam au dreptate, şi nu din cauza arbitrajelor (decizii aiurea se dau pe toate ringurile) şi nici a comercialismului. Boxul aşa-zis profesionist este lipsit de coloana vertebrală a sportului, competiţia. Spre exemplu, în luptele K1, un sport mai pronunţat comercial decât boxul, există acele "piramide" în care opt "fighteri" se luptă până la finală. O gală cu un meci pentru centură, plus alte câteva de umplutură nu se poate numi "competiţie". Este drept, nu te poţi bate câte 12 reprize pe zi, una după alta, pentru a câştiga o piramidă de opt, dar de ce trebuie neapărat 12 reprize într-un meci? O fi palpitant pentru ochiul spectatorului, când se bat Froch şi Kessler, dar să vezi un Juratoni-Quigley lungit aproape o oră, te apucă somnul oricât de român sau irtandez ai fi. AIBA vrea să împace capra olimpică şi varza financiar-spectaculară, iar WSB ar fi primul pas. Este prematur a se anticipa că AIBA va da o lovitură mortală promotorilor WBA, WBC, WBO ş.a.m.d, au şi aceştia "argumentele" lor, dar merită încercat. Toate sporturile au încheiat demult acest antagonism amator-profesionist. De ce ar rămâne boxul de căruţă? Cât despre noi, românii, odată trecută epoca haiduciei obrejiene, sarcina principală este acomodarea la noile realităţi, fiindcă altfel, tinerii boxeri de talent intră în junglă pe post de făuritori de palmares pentru alţii.
PS: Mai e nevoie să explicăm de ce box aşa-zis amator şi box aşa-zis profesionist?
