Avem primul candidat înscris la BEJ pentru cursa electorală. Dar riscă să fie respins

sâmbătă, 08 octombrie 2016, 01:58
1 MIN
 Avem primul candidat înscris la BEJ pentru cursa electorală. Dar riscă să fie respins

Un prim candidat şi-a depus dosarul la Biroul Electoral Judeţean. Mircea Bejan a cerut admiterea cererii sale de înscriere în cursa electorală pentru Camera Deputaţilor, ca independent.

„Biroul Electoral Central a emis o decizie care stipulează că răspunsurile referitoare la candidaturi se pot da până pe 29 octombrie. Nu va fi cazul să dureze atât, dar nici nu am fi putut răspunde până acum. Noi nici nu funcţionăm propriu-zis acum, întrucât BEJ îşi va intra în atribuţii de duminică, de la ora 0.00“, a precizat reprezentantul PMP în BEJ, Vasilică Gheban.

Acesta a precizat că răspunsul dat ieşeanului va fi cel mai probabil negativ, întrucât dosarul conţine doar câteva sute de semnături, mult sunt numărul necesar. Conform legii, o candidatură independentă trebuie susţinută de minim 1% din persoanele cu drept de vot din circumscripţie. Pentru Iaşi, lista susţinătorilor trebuie să cuprindă aproximativ 7.600 de semnături.

Comentarii