De Business

Punem punctul pe știi

Belgienii de la „bpost” au intrat în cursa pentru Poşta Română

Datoriile operatorului naţional de servicii poştale vor fi transformate în acţiuni.

miercuri, 01 octombrie 2014, 01:50
2 MIN
 Belgienii de la „bpost” au intrat în cursa pentru Poşta Română

Operatorul belgian de servicii poştale bpost a depus, marţi, singura ofertă neangajantă pentru achiziţionarea pachetului de 51% din acţiunile Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), a anunţat operatorul român de servicii poştale.

"Decizia operatorului belgian este premisa pentru o privatizare de succes, proces condus de Guvernul României în acord cu propria sa strategie. De asemenea, ea reflectă un parcurs consecvent, transparent şi veridic al Comisiei de privatizare în ultimii doi ani, organism care a lucrat, până acum, sub coordonarea MSI. Suntem încântaţi să avem un ofertant care îndeplineşte toate calităţile dorite de la un acţionar majoritar al operatorului naţional de servicii poştale", a declarat directorul general al CNPR Alexandru Petrescu, citat într-un comunicat al CNPR. Decizia de marţi a bpost va declanşa conversia datoriilor Poştei Române către stat în acţiuni, pre-condiţie pentru depunerea ofertei neangajante. CNPR va pregăti camera de date şi toate celelalte documente tipice acestui stadiu al procedurii de privatizare. "Salut decizia companiei bpost, unul dintre operatorii poştali cu cel mai solid profil de business din Europa. Aceasta este o dovadă în plus a parcursului comercial performant pe care Poşta Română s-a înscris în ultimul an, trend care sunt convins că va continua şi în perioada următoare. Prin depunerea ofertei de achiziţionare a pachetului de 51% din acţiunile CNPR putem spune că încheiem cu succes această primă etapă privind privatizarea Poştei. (…) Urmează un drum lung până la finalizarea cu succes a negocierilor, dar vă asigur că discuţiile se vor baza pe transparenţă, profesionalism şi grijă faţă de toţi angajaţii Poştei”, a declarat ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea. Guvernul României a decis, decembrie 2012, demararea procedurii de privatizare a Poştei Române prin metoda majorării de capital prin aport de capital privat. Aceasta presupune dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei în acţiuni a creanţelor statului faţă de companie. Procesul de selecţie a investitorului se realizează prin metoda licitaţiei cu ofertă în plic, combinată cu metoda licitaţiei cu strigare, precedată de negocieri desfăşurate pe bază de oferte preliminare şi neangajante. Dacă va fi selectat, bpost va fi admis în etapa de due diligence a procesului, ceea ce presupune acces în camera de date, acces la managementul companiei şi vizite operaţionale, dar şi negocierea contractului de privatizare.

 

Comentarii