Brandza & Scrob # 2

Din această „familie", am amintit coloratele Smântână, Borş, Mămăligă, Balmuş, Plăcintă, Turtă şi altele, pentru a cita, dintre celebrităţi, cazul Dimitrie Brânză, botanist botoşănean (1846-1895), ca dovadă sui-generis a îndepărtării de provocarea (iniţială) şi de vreo intenţie (în uzul curent) de batjocură. Un teren pe care continuăm, ocupându-ne de alte nume de acelaşi fel.

► Carol Scrob (1856-1913), originar din Săbăoani-Neamţ, este receptat în spaţiul cultural drept un poet „sentimental", autor a numeroase texte puse pe muzică (printre altele, „Valurile Dunării"). Or, regionalismul scrob, de origine slavă, numeşte, în graiurile din Moldova, mâncarea făcută din ouă bătute (un fel de omletă!), iar, în cele din Oltenia, o crustă de gheaţă formată deasupra zăpezii (existând legătura etimologică cu verbul /a/ scrobi). Ca sinonime, în dicţionare, găsim cuvintele jumări (n.fam. Jumară), papară şi chiar papă (ultimul în Bucovina), şi acestea prezente ca n.fam. În sfârşit, tot din zona numelui felurilor de bucate mai consemnăm numele Chiroşcă (şi Chiroşcuţă), Pască, Pastramă sau Pasat (frecvent).

► Cereale, legume, fructe. Pornind de la o mai veche listă a abonaţilor telefonici din Iaşi, putem extinde câmpul observaţiilor noastre tematice şi în ceea ce priveşte flora, ca marcă a resurselor şi produselor de consum alimentar. Mai întâi, totuşi, câteva n.fam. ce au înviorat strigarea catalogului membrilor parlamentului: Secară, Mazăre, Harbuz (şi chiar Frunzăverde, acesta din urmă deturnându-ne către… poetic). Dar iată, pe baza sursei citate, trecerea spre zona onomasticii a altor apelative, neutre stilistic până la intrarea în pragmatica socio-culturalului. Nu putem şti, acum, după care anume raportare la înfăţişarea, apucăturile, gusturile sau întâmplările din viaţa unui înaintaş au devenit n. fam., cu timpul, poreclele (iniţiale) de Păpuşoi, Fasolă (frecvent), Hagimă („arpagic"), dar şi Chiru (posibil de la chir „pir"), Pelin, Mohor şi altele ce pornesc tot de la apelative din zona florei.

► Preţuire şi ludic. Din această clasă, un anumit prestigiu conferă urmaşele numelor unor pomi, dar şi ale unor plante: Cireş, Măcieş, Busuioc şi nu multe altele, dar cărora le putem asocia, ca reprezentare actuală, pe Cireaşă, Nucă său Pară! Ba şi pe Smochină. Din altă zonă a florei s-au ivit depreciativele (iniţiale): Buruian şi Buruiană (peste 30 de intrări în inventarul amintit!), Cucută, Haldan, Holbură „volbură, rochiţa rândunicii" sau Neghină.

► Regionalisme, dialectisme. Reluăm semnalarea numelui Harbuz (termenul moldovenesc pentru „pepene verde"; pe la noi, pepene este „castravetele"), căruia îi adăugăm pe Barabulă (ca apelativ, caracteristic graiurilor din nordul Moldovei), consolidat onomastic de Bostan, Curcudel sau Perju (toate trei deosebit de frecvente). Să nu pierdem din vedere fonetismele, inclusiv din inventarul textului anterior: Brândză, Plamadă (nu Plă-), Pasat, Holbură. Sau, supranume iniţiale din alte zone… culinare: Chicuş (Balş), Chişcă (Aroneanu), Chişleag, Sărbuşcă, Zară. Şi, cu trecere spre nume de oarecare ocupaţii: Curecheriu ori Harbuzaru.

► Alte zone? Încă nu am documentat posibilitatea relevanţei tematice locale a n.fam. pornind de la nume locuri, respectiv de la adjective (de tipul Albu, Creţu, Roşu, Blându), dar câmpul investigării nu este închis, dată fiind, de exemplu, componenta transmontană a unor locuitori ai zonei Bacăului, cu moşteniri ale „catolicilor" (ale aşa-numiţilor ceangăi).

► Colective. O sugestie din altă perspectivă. În sudul Moldovei, există o denominaţie zonală (familiară şi ludică), ce ajunge şi la presupuse cutume alimentare, pe care o redăm plecând dinspre vest spre est. Mai întâi, mocanii, de regulă ciobanii zonei montane, trăind de pe urma oieritului, în contrast cu cei numiţi cojani, cei „de la ţară" (nume amintitor, pentru unii, a faptului că îşi făceau chiar opincile din coajă de copac). Apoi, diferenţierile printre aceştia din urmă: ceparii din bazinul inferior al Siretului, cultivatori de legume, superiori, totuşi, subiectiv, scoicarilor sau răcarilor dinspre Prut, luaţi peste picior şi prin porecla de broscari!

► N.B. În legătură cu adaosul la un slogan electoral (reclamat recent ca „furt"); în campania prezidenţială din SUA din 1960, imaginea lui Nixon, înfăţişat ca o persoană glumeaţă, cu un zâmbet complice, a fost difuzată de echipa contracandidatului său, John Kennedy (câştigător la limită), după ce i se „lipise" o propoziţie: alegătorul era întrebat dacă ar fi dispus să cumpere o maşină la mâna a doua de la un tip cu înfăţişarea respectivă („Would YOU buy a used car from this man?"). Cu efecte imediate în sondaje, dar şi în ceea ce priveşte rezultatul final. Democraţii au reluat acum textul pe un afiş ce prezintă imaginea unui Trump deosebit de… expresiv! 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi