Căldura dă de furcă, românii se descurcă

luni, 17 iunie 2013, 01:50
4 MIN
 Căldura dă de furcă, românii se descurcă

* După ploaie vine soare, aşa se spune. După codurile colorate de ploi, vijelii şi inundaţii din ultima perioadă urmează coduri colorate de caniculă şi de disconfort termic, după cum se zice la televizor. Cu ce ne ajută culoarea codului? Măcar dacă s-ar asorta cu umbreluţele de la terase! Se anunţă, aşadar, valuri de căldură: le vor face faţă românii? Vor avea cu ce, pe lângă tradiţionala bere la pet? Tocmai ne aflăm acum în primul magazin cu produse anti-caniculă din România, "Frigigi" SRL. Am înţeles că "Frigigi" nu vine de la "Free Gigi!", de la campania pentru eliberarea lui Gigi Becali, ci de la frig…
– De la frig vine, de la frigider. De fapt, de la frigigider, mai răcoros!
– A intervenit patronul magazinului… De unde până unde ideea unui magazin cu produse anti-caniculă? Şi, de fapt, ce produse anti-caniculă aveţi? Nu ştiam că există aşa ceva…
– Matale, când îţi este cald tare, ce faci, să te răcoreşti?
– Păi, întâi de toate, stau la umbră, caut un loc cu umbră.
– Nu ştiu cât de indicat e, am auzit la televizor că la umbră vor fi 40 de grade, dar, în fine: deci, avem, în primul rând, umbră şi produse care fac umbră, aşadar pe partea asta suntem bine dotaţi.
– Ce produse care fac umbră aveţi?
– De exemplu, conserve de peşte şi de fasole, o menghină, tablă, carton asfaltat, tenişi…
– Staţi aşa, staţi aşa! Vorbeaţi despre produse care fac umbră, nu despre marfă, ca în oricare prăvălie!
– Puteţi spune că o conservă nu face umbră? Orice face umbră, până şi Gică, băiatul care vinde la tejghea, face umbră pământului. O face degeaba…
– Dar ce poate face un om care suferă de căldură cu umbra unei menghine, cum se poate folosi de ea?
– De-aia avem obiecte mai diverse, care fac umbre cât mai diverse, pentru toate gusturile. Practic, fiecare client poate găsi umbra pe care şi-o doreşte. În plus, să ştiţi, toate umbrele noastre sunt originale, nu făcături, ca la alţii!
– Cum poate o umbră să fie făcătură? Ce vreţi să spuneţi? Eu n-am mai auzit aşa ceva, în viaţa mea!
– Păi, sunt mai multe aspecte: întîi, câte dimensiuni are o umbră?
– Două, normal, e proiecţia unui corp pe un plan!
– Deci sunteţi de acord că o bormaşină de firmă dă aceeaşi umbră ca una făcută pe vapor, ieftină şi proastă, sau că un pantof bun, din piele, şi unul din carton, dau umbre la fel? Ei, bine, noi avem doar produsele originale!
– În fine… Alte produse anti-caniculă, care să nu fie folosite pentru umbra lor, mai aveţi? Că poate fi cald şi la umbră sau într-o zi cu nori…
– De mai multe soiuri, pentru toate gusturile!
– Ce anume?
– Anume vin. Alb şi negru. Chiar şi rose, dacă le amesteci. Cu apă minerală rece face clientul şpriţ din el, se răcoreşte, se chercheleşte şi uită de caniculă…
– Să zicem că aveţi dreptate şi că omul poate scăpa de căldură folosind produsele dumneavoastră, dar iarna ce faceţi, ce vindeţi?
– Iarna ne reprofilăm şi vindem produse anti-frig, cu care omul se protejează.
– Cum adică? Mai exact, care ar fi alea?
– De exemplu, conserve de peşte şi de fasole, o menghină, tablă, carton asfaltat, tenişi… Plus vin alb şi negru!
– Păi, astea sunt produsele anti-caniculă, tocmai le-aţi enumerat mai sus!
– Cu tabla de doi şi cu cartonul asfaltat îşi face adăpost, să nu-l bată crivăţul, iar tenişii îi poartă pe sub ghete, să-i ţină cald. Conservele le mănâncă, să-i dea calorii, nutrimente, iar vinul îl bea fiert…
– Şi cu menghina ce face?
– În menghină fixează tabla de doi şi cartonul asfaltat, când îşi face adăpost, să nu-l bată crivăţul. Sau o vinde, să aibă bani de plătit factura la gaze!

Comentarii